Cu cine votăm. Candidatul perfect

[…] Am votat la ultimele alegeri, ca toată lumea, am votat pentru președintele Noble; cred că-i unul dintre cei mai frumoși bărbați care-au devenit vreodată președinți.
– Așa-i! Dar îl mai țineți minte pe omul care-a candidat împotriva lui?
– Nu era cine știe ce de capul lui, nu-i așa? Cam mărunțel și simpluț și, pe deasupra, nici nu se bărberia ca lumea și umbla nepieptănat!
– Ce le-o fi venit foștilor să-l aleagă candidat? N-are niciun sens să opui un omuleț scund ca ală unui om atât de înalt. Și mai avea un cusur: bălmăjea vorbele-n gură, de nu-nțelegeai nici jumătate din ce spunea, și chiar vorbele pe care le-auzeai erau de neînțeles!
– Și după ce că era cam bondoc, nici nu se îmbrăca într-un fel în care să nu ise vadă burta! Nu e de mirare că țara a votat cu Winston Noble. Până și numele lor a contat. Compară o clipă numele lui Winston Noble cu cel al lui Huber Hoag și rezultatul e ușor de ghicit.

(Fahrenheit 451, Ray Bradbury, Editura ART)

Reclame

Cum gândesc americanii

Nu cred că există în lumea civilizată o țară unde oamenii să se ocupe mai puțin de filozofie decât Statele Unite.
Americanii nu au o școală filozofică care să le fie proprie și se interesează în foarte mică măsură de toate acelea care învrăjbesc Europa; abia dacă le cunosc numele.
Cu toate acestea, este ușor de remarcat că aproape toți locuitorii Statelor Unite își orientează spiritul în același fel și îl ghidează după aceleași reguli; adică, ei au, fără a-și fi dat vreodată osteneala să-i definească regulile, o anumită metodă filozofică, comună tuturor.
Să te desprinzi de spiritul de familie, de jugul obișnuințelor, de maximele de familie, de opinia de clasă și, pînă la un anume punct, de prejudecățile națiunii; să nu consideri tradiția drept o învățătură iar faptele actuale decît un studiu util pentru a face altfel și mai bine; să cauți singur și numai în tine rațiunea lucrurilor, să tinzi către rezultat fără a te lăsa încătușat de scop și prin formă să urmărești fondul: iată principalele trăsături care caracterizează ceea ce aș numi eu metoda filozofică a americanilor.
Dacă merg și mai departe și dacă voi căuta printre aceste trăsături felurite pe cea principală și care le poate rezuma pe toate celelalte, descopăr că, în majoritatea operațiilor făcute de spirit, orice american nu se supune decît efortului individual al rațiunii sale.

(Despre democrație în America, Alexis de Tocqueville, Editura Humanitas)

Michel Houellebecq: Francezii vor rezista pentru că oamenii se obişnuiesc cu orice

Scriitorul Michel Houellebecq i-a criticat violent pe politicienii francezi, de la preşedintele François Hollande la predecesorul acestuia, Nicolas Sarkozy, acuzându-i în mod public că au creat condiţiile care au condus la comiterea atentatelor de la Paris, informează Mediafax, citând nouvelobs.com.

În faţa discreditării de care suferă în prezent clasa politică franceză, unica soluţie care ne rămâne este să ne îndreptăm treptat spre unica formă de democraţie veritabilă, iar prin asta mă refer la democraţia directă, a adăugat cunoscutul romancier şi eseist francez.

În schimb, romancierul consideră că poporul francez nu a eşuat. Franţa va rezista. Francezii vor şti să reziste, fără însă să fi fost nevoiţi să recurgă la un eroism excepţional sau să aibă nevoie de o tresărire colectivă a orgoliului naţional.

Vor rezista pentru că nu pot să facă altfel şi pentru că oamenii se obişnuiesc cu orice. Pentru că nicio emoţie umană, nici măcar frica, nu e mai puternică decât obişnuinţa, a adăugat Michel Houellebecq. Citește în continuare „Michel Houellebecq: Francezii vor rezista pentru că oamenii se obişnuiesc cu orice”

Forța, trăsătura definitorie a politicii

Sunt preocupat de o singură întrebare fundamentală a studiului politicii: ce acțiuni umane constituie politica […] care este natura sau trăsătura definitorie a politicii? […] De exemplu, este prea limitativă definirea politicii în termenii conflictului dintre clasele sociale. Dacă investigatorii politicii consideră lupta de clasă drept criteriul subiectului, atunci nicio societate fără clase nu va fi analizată, astfel ignorându-se societățile simple care pot fi foarte informative. Din nou, se presupune că existența claselor implică un conflict între ele, iar acea societate care nu are clase va fi ferită de conflict. Aceste asumpții sunt contestabile și, mai important, elimină anumite linii de investigație. […] Cu alte cuvinte, asumpția noastră de bază este că politica este universală și apare în toate societățile.
Uneori politica este descrisă drept o modalitate particulară și lăudabilă de soluționare a divergențelor. Înseamnă luarea deciziilor mai degrabă prin intermediul discuțiilor și argumentelor bazate pe convingere și aprobare decât prin violență și obligativitate. Unii consideră că oamenii pot fi liberi doar în acele locuri în care politica este de această natură și că aceasta apare doar în cadrul democrațiilor reprezentative. Această perspectivă a politicii are un mare merit ca ideal politic. Însă nu ar putea servi scopului de stabilire a granițelor studiului politicii, deoarece exclude prea multe lucruri. Trebuie să luăm în calcul toate situațiile politice, nu doar pe cele pe care le considerăm bune din punct de vedere moral. Dictatura, imperialismul și represiunea sunt părți ale politicii la fel ca și democrația și guvernarea liberă. […] Citește în continuare „Forța, trăsătura definitorie a politicii”

Politica, de cum te scoli si poate si-n vis

Neavand de a face cu politica si, deocamdata, nici cu politicile (publice), facem totusi politica. Noi, ca organizatie neguvernamentala, si noi, ca oameni intr-o organizatie neguvernamentala. Ideea ca tot ce e uman e si politic e a profesorului de Stiinte Politice Adrian Leftwich (1940 – 2013). Profesorul spune ca politica apare in interactiunea umana, fie ca e la nivelul indivizilor, fie la cel al grupurilor, colectivitatii. In aceasta interactiune avem trei elemente esentiale: oameni, resurse, putere. Pentru a intelege mai bine ideea, Leftwich da exemplul unei biciclete tandem.
Deci, avem doi oameni, o bicicleta…

Povestea politicii

Politica apare intr-un grup, intr-o comunitate de oameni care delibereaza si iau o decizie colectiva intr-o problema care le afecteaza viata. Kettering Foundation din SUA a pus toate aceste ingrediente ale politicii intr-o poveste, intr-un film animat de 4 minute despre o comunitate ancestrala asezata pe malul unui rau. Problemele comunitatii apar atunci cand apele incep sa se reverse si sa inunde satul. Oamenii incearca sa gaseasca o solutie. Sa mute vatra satului pe malul celalalt al raului? Sa ramana pe loc? Sa gaseasca un alt loc, ferit de inundatii? Si incep sa discute, sa delibereze, si ajung in final sa ia o decizie comuna. Cam asta ar fi politica.
3 conditii sunt necesare pentru ca o democratie sa functioneze:

Cetatenie pasiva – Cetatenie activa

[…] Termenul de cetatenie are doua semnificatii distincte, una pasiva si una activa. In aceste sens, un cetatean poate fi o persoana care, aflandu-se sub legile si practicile unui anumit stat, are atat drepturi, cat si obligatii, indiferent de caracterul acelui stat […], putand fi numiti buni cetateni daca dau ascultare legilor si isi pastreaza mainile curate. Acest tip de cetatenie poate fi numit cetatenie pasiva.
Al doilea tip de cetatean il putem gasi in statele democratice de astazi, unde o majoritate din locuitori se bucura de drepturile politice care au rezultat de la o clasa conducatoare din republicile orasenesti timpurii moderne din Grecia si Roma: libera exprimare, alegerea functionarilor publici si dreptul de a forma organizatii pentru a schimba lucrurile, fie ele mici sau mari, sau pentru a preveni schimbarile nedorite. Aceasta este cetatenia activa care atrage dupa sine nu doar un comportament supus si corect, precum in cetatenia pasiva, ci si participare politica. […] Citește în continuare „Cetatenie pasiva – Cetatenie activa”

Crescuti la sol cu televiziune si hamburgeri

Suprapopularea si supraorganizarea au generat metropola moderna, in care a devenit aproape imposibila viata pe deplin umana a relatiilor personale multiple. Asadar, daca doriti sa evitati saracirea spirituala a indivizilor si a unor societati de ansamblu, parasiti metropola si reinviati marunta comunitate de la tara sau, ca o alternativa, umanizati metropola creind inca cadrul retelei sale de organizare mecanica echivalentele urbane ale micilor comunitati de tip rural, in care indivizii se pot intilni si colabora ca persoane depline, nu ca simple intruchipari ale unor functii specializate.
Toate acestea sint evidente astazi si, de fapt, erau evidente inca de acum cincizeci de ani. De la eseistul englez Hilaire Belloc (eseist, critic, biograf si poet englez, 1870 – 1953) pina la domnul Mortimer Adler, de la primii apostoli ai societatilor de credit cooperatist pina la adeptii reformelor agrare din Italia si Japonia moderna, de generatii intregi, oamenii binevoitori si de buna credinta sustin mereu descentralizarea puterii economice, ca si divizarea proprietatii. Si cite planuri ingenioase nu au fost propuse pentru dispersarea productiei, pentru o intoarcere la industria rurala, la scara mica? […]
Profesorul Skinner de la Universitatea Harvard a dezvoltat o conceptie psihologica asupra acestei probleme in cartea sa Walden Doi – un roman utopic, despre o comunitate autonoma care se intretine singura, organizata atat de stiintific, incit nimeni nu e niciodata ispitit vreo fapta antisociala si – fara a recurge la constringere sau la o propaganda indezirabila – toata lumea face ce trebuie sa faca si toti sint fericiti si creatori. In Franta, in timpul celui de-al doilea razboi mondial si imediat dupa el, Marcel Barbu si adeptii sai au infiintat o serie de colectivitati de productie nonierarhice, bazate pe autoguvernare, care erau totodata si comunitati pentru intrajutorare si o viata pe deplin umana. […]
Si totusi, in pofida tuturor acestor predici si a acestei practici exemplare, boala se inrautateste pe zi ce trece. Citește în continuare „Crescuti la sol cu televiziune si hamburgeri”

Organizarea economica si sociala a insulei Utopia

[In 1516] Thomas Morus imagineaza un proiect de societate comunista in care descrie o insula binecuvantata, numita Utopia. Morus este creatorul termenului de „utopie”, care vine din greaca si inseamna „fara loc”, adica un lucru care exista in imaginatie. Organizarea economica si sociala a insulei Utopia constituie o interesanta prefigurare a conceptiilor ce vor fi dezvoltate in secolul al XIX-lea de gandirea socialista. La baza ei stau patru mari principii:
1. Proprietatea este comuna, totul le apartine tuturor. Casele isi schimba locuitorii prin tragere la sorti odata la 10 ani, iar usile lor nu au broaste.
2. Toata lumea munceste, ceea ce permite diminuarea timpului de lucru. Ziua de munca este de 6 ore. Nimeni nu se specializeaza intr-un anumit domeniu. Am putea spune astazi ca inceteaza diviziunea muncii.
3. Marea sarcinaa guvernului este aceea de a gestiona productia si repartizarea bunurilor. Economia este planificata.
4. Bunurile fiind diponibile din abundenta, sint distribuite gratuit; necesitatea de a cumpara/vinde pe o piata si deci de avea bani dispare, iar repartitia se face dupa principiul „fiecaruia dupa nevoi”: fiecare vine sa caute ce-i trebuie in hambarele si antrepozitele publice si ia de-acolo fara sa plateasca.

(Jacques Valier, Scurta istorie a gandirii economice, Editura Compania)

Fericirea cetateanului, fericirea statului

Statele ii unesc pe oameni, pentru ca prin si in aceasta reunire fiecare om in parte sa se poata bucura cu atat mai pe deplin si mai sigur de partea sa de fericire. Totalitatea fericirilor individuale a tuturor cetatenilor constituie fericirea statului. In afara ei nu exista o alta. Orice alta forma de fericire a statului, la care unii din membrii sai – oricat de putini ar fi acestia – sufera si trebuie sa sufere, nu-i decat tiranie ascunsa, si nimic altceva!

(Educarea speciei umane, G.E. Lessing, Editura Paideia)