comentarii 0

Cum își prezintă angajații Amazon ideile

Cealaltă schimbare a fost tot neobișnuită și poate unică în istoria corporatistă. Până atunci, angajații Amazon utilizaseră programele Microsoft PowerPoint și Excel pentru a-și prezenta ideile în cadrul ședințelor. […]
Bezos a anunțat că angajații nu mai puteau folosi astfel de cârje corporatiste și vor fi nevoiți să-și scrie prezentările în proză, sub forma a ceea ce el numea narațiune. […] Voia ca oamenii să gândească profund și să-și aloce suficient timp pentru a-și exprima gândurile în mod convingător. […]
A urmat o perioadă de adaptare plină de bombăneli. Ședințele nu mai începeau cu câte o persoană care se ridica și cerea cuvântul, așa cum se întâmplase anterior la Amazon și în companiile de pretutindeni. În schimb, narațiunile erau trecute din mână în mână și fiecare citea în tăcere documentul timp de 15 minute – sau mai mult. La început, numărul paginilor nu era limitat, o omisiune […] care a generat săptămâni întregi în care angajații produceau pe bandă rulantă documente de până la 60 de pagini. Imediat a apărut o hotărâre suplimentară: o limită de șase pagini pentru fiecare narațiune, cu spațiu suplimentar pentru note de subsol. […]
Bezos a rafinat și mai mult formula. A hotărât că, ori de câte ori era propus un nou produs sau o nouă aplicație, narațiunea trebuia să ia forma unui fals comunicat de presă. Obiectivul era să-i determine pe angajați să reducă o pledoarie la esența ei pură, să pornească de la ceva ce ar fi putut fi citit de clienți – anunțul public -, pe care să îl considere punctul inițial al oricărui proiect. Bezos nu credea că cineva ar putea lua o decizie bună în legătură cu o aplicație sau un produs fără să știe exact cum urma să fie comunicat lumii – și ce va înțelege din ea sacrosanctul client.

(Jeff Bezos și epoca Amazon, Brad Stone, Editura Publica)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s