comment 0

Nașterea conceptului de gratuitate

Astăzi nimeni nu se mai gândește la originile Jell-O. Prin 1800 însă, dacă voiam să avem un preparat pe bază de gelatină ca desert, la cină, trebuia să punem pulpe inferioare la fiert și să așteptăm o jumătate de zi să iasă la suprafață colagenul hidrolizat din cartilaje.
În 1895, Pearle Wait stătea la masă, în bucătărie, și amesteca într-un bol cu gelatină. Era dulgher în LeRoy, New York, și avea și o afacere de ambalare de medicamente autorizate. Voia de mult să intre în afacerile – noi pe atunci – cu alimente ambalate. Se gândea că gelatina ar putea fi un punct de plecare, numai că trebuia să găsească un mod de a o face mai atrăgătoare pentru consumatori. […] Wait s-a gândit în ce fel ar putea face din gelatină un produs de larg consum. Până atunci, gelatina era vândută în formă ambalată ca pudră simplă și lipsită de gust, chiar și de către inventatorul procesului prin care era produsă, Peter Cooper (Cooper Union), pe motiv că astfel fiecare bucătar își putea adăuga aromele preferate. Dar Wait s-a gândit că gelatina cu arome incluse s-ar vinde mai bine, așa că a combinat-o cu sucuri de fructe, zahăr și coloranți alimentari. […] Ca s-o îndepărteze și mai mult de originile de abator, soția lui Wait a numit noua gelatină Jell-O. Apoi, au ambalat-o pentru vânzare.
Dar nu s-a vândut. Jell-O era un produs alimentar străin și un brand prea puțin cunoscut pentru consumatorii sfârșitului de secol. […]
Timp de doi ani, Wait a încercat să stârnească interesul consumatorului pentru produsul Jell-O, dar nu a avut succes. A renunnțat în cele din urmă în 1899 și a vândut marca – numele, cratima și restul afacerii – lui Orator Frank Woodward, un om de afaceri din localitate, pentru suma de 450 $. […]
Dar până și firma lui Woodward, Genese Pure Food Company, a trebuit să se zbată să găsească o piață pentru gelatina pudră. […] Vânzările noului produs erau foarte mici și descurajante. […] Problema principală era că potențialii consumatori nu înțelegeau prea bine ce însemană Jell-O și nici ce puteau face cu el. Iar în absența cererii consumatorului, comercianții nu investeau în el. […] Woodward s-a gândit că un manual de utilizare ar contribui la creșterea cererii de Jell-O, dar cum să-l distribuie dacă nimeni nu cumpăra Jell-O încă?


Așa că, în 1902, Woodward împreună cu responsabilul său de marketing, William E. Humelbaugh, au pus în practică o idee nouă. În primul rând au desenat o reclamă de trei inchi pentru publicația Ladies’ Home Journal., care a costat 336 $. Reclama promova cu optimism Jell-O, ca cel mai faimos desert al Americii și explica avantajul produsului: acest nou desert se servește adăugând pur și simplu peste el frișcă sau puțin custard. Dacă însă doriți să dați frâu liber imaginației, puteți realiza sute de combinații delicioase în cel mai scurt timp.
Apoi, pentru a ilustra somptuoasele combinații, Genese a imprimat zeci de mii de broșuri cu rețete pe bază de Jell-O și le-a dat vânzătorilor spre distribuire gratuită. […] Distribuitorii bătreau la ușă și le înmânau gratuit doamnelor o cărticică cu rețete, fără nicio obligație. Imprimarea hârtiei costa mai puțin decât fabricarea produsului. […] Până în 1904, campania ajunsese să cunoască un succes nebun.. Doi ani mai târziu, Jell-O a atins, în vânzări, cifra de 1 milion de dolari.

(GRATUIT, Chris Anderson, Editura Curtea Veche)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s