comment 0

Ce perpetuează specia, altruismul sau egoismul?

Voi da câteva exemple de comportament aparent egoist și de comportament aparent altruist. […]
Călugărițele sunt niște insecte carnivore mari. De regulă, mănâncă insecte mici, precum muștele, însă atacă aproape tot ceea ce mișcă. Atunci când se împerechează, masculul se cațără grijuliu pe femelă, i se așază pe spinare și copulează. Dacă i se ivește ocazia, femela îl mănâncă, începând prin a-i reteza capul, fie în timp ce masculul se apropie, fie imediat ce acesta o încalecă sau după ce partenerii se despart. S-ar părea că ar fi mai chibzuit ca ea să aștepte sfârșitul copulației, înainte de-a începe să-și mănânce perechea. Însă pierderea capului nu pare să împiedice corpul masculului în a-și duce până la capăt prestația sexuală. Într-adevăr, întrucât capul insectei este centrul unor centri nervoși inhibitori, este posibil ca, mâncându-i capul, femela să îmbunătățească performanța sexuală a masculului. Dacă așa stau lucrurile, atunci se obține un beneficiu suplimentar, cel primar fiind acela că ea câștigă o masă bună. […]
Cele mai obișnuite și vădite acte de altruism animal sunt înfăptuite de către părinți, de către mame în special, față de progeniturile lor. […] Ca să dăm doar un singur exemplu în acest sens, multe păsări ce-și fac cuibul la sol recurg la o așa-numită expunere de distragere a atenției atunci când un animal de pradă, să spunem o vulpe, se apropie. Părintele se îndepărtează de cuib șchiopătând, ținând o aripă ca și cum ar fi ruptă. Simțind o pradă ușoară, prădătorul este ademenit departe de cuibul în care se află puii. În cele din urmă, părintele renunță a se mai preface și își ia zborul, exact în clipa potrivită pentru a scăpa din fălcile vulpii. A salvat, probabil, viața puilor săi, dar nu fără a-și fi riscat propria viață.
[…] o colectivitate, precum o specie sau o populație în cadrul speciei, ai cărei indivizi sunt gata să se sacrifice pentru bunăstarea grupului, pare a fi mai puțin amenințată de pericolul extincției decât un alt grup rival, ai cărui membri pun pe primul plan propriile lor interese egoiste. Drept urmare, lumea ajunge să fie populată în principal de grupuri alcătuite din indivizi dispuși la sacrificiu de sine. Aceasta este teoria selecției grupale, mult timp considerată drept adevărată de către biologii nefamiliarizați cu detaliile teoriei evoluționiste și pusă în circulație într-o faimoasă carte a lui V.C. Wynne-Edwards, popularizată apoi de către Robert Ardrey, în Contractul social. Alternativa ortodoxă se numește, în mod firesc, selecția individuală, deși eu, unul, prefer să vorbesc de selecția genetică.
Răspunsul imediat al selecționistului individualist la argumentul anterior ar putea să sune astfel. Chiar și în grupurile altruiste va exista aproape cu certitudine o minoritate disidentă, ce refuză orice sacrificiu. Dacă există un singur rebel egoist, gata să exploateze altruismul celorlalți, atunci, prin definiție, el are mai multe șanse decât restul să supraviețuiască și să aibă urmași. Fiecare dintre acești urmași va tinde să-i moștenească trăsăturile egoiste. După mai multe generații de selecție naturală, grupul altruist va fi copleșit de indivizi egoiști și nu se va mai distinge de grupul egoist.

(Gena egoistă, Richard Dawkins, Editura Publica)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s