comment 0

Crescuti la sol cu televiziune si hamburgeri

Suprapopularea si supraorganizarea au generat metropola moderna, in care a devenit aproape imposibila viata pe deplin umana a relatiilor personale multiple. Asadar, daca doriti sa evitati saracirea spirituala a indivizilor si a unor societati de ansamblu, parasiti metropola si reinviati marunta comunitate de la tara sau, ca o alternativa, umanizati metropola creind inca cadrul retelei sale de organizare mecanica echivalentele urbane ale micilor comunitati de tip rural, in care indivizii se pot intilni si colabora ca persoane depline, nu ca simple intruchipari ale unor functii specializate.
Toate acestea sint evidente astazi si, de fapt, erau evidente inca de acum cincizeci de ani. De la eseistul englez Hilaire Belloc (eseist, critic, biograf si poet englez, 1870 – 1953) pina la domnul Mortimer Adler, de la primii apostoli ai societatilor de credit cooperatist pina la adeptii reformelor agrare din Italia si Japonia moderna, de generatii intregi, oamenii binevoitori si de buna credinta sustin mereu descentralizarea puterii economice, ca si divizarea proprietatii. Si cite planuri ingenioase nu au fost propuse pentru dispersarea productiei, pentru o intoarcere la industria rurala, la scara mica? […]
Profesorul Skinner de la Universitatea Harvard a dezvoltat o conceptie psihologica asupra acestei probleme in cartea sa Walden Doi – un roman utopic, despre o comunitate autonoma care se intretine singura, organizata atat de stiintific, incit nimeni nu e niciodata ispitit vreo fapta antisociala si – fara a recurge la constringere sau la o propaganda indezirabila – toata lumea face ce trebuie sa faca si toti sint fericiti si creatori. In Franta, in timpul celui de-al doilea razboi mondial si imediat dupa el, Marcel Barbu si adeptii sai au infiintat o serie de colectivitati de productie nonierarhice, bazate pe autoguvernare, care erau totodata si comunitati pentru intrajutorare si o viata pe deplin umana. […]
Si totusi, in pofida tuturor acestor predici si a acestei practici exemplare, boala se inrautateste pe zi ce trece. Stim ca este riscant sa permiti concentrarea puterii in miinile unei oligarhii conducatoare; si totusi, puterea se concentreaza, de fapt, in tot mai putine miini. Stim ca, pentru majoritatea oamenilor, viata intr-un imens oras modern devine anonima, atomizata, nu intru totul omeneasca; si totusi, orasele imense devin tot mai imense, iar tiparul vietii urban-industrializate ramine neschimbat. Stim ca, intr-o societate foarte mare si complexa, democratia este aproape fara sens, afara doar de cazul in care este corelata cu grupruri autonome de o marime convenabila pentru conducere; si totusi, tot mai multe dintre treburile natiunii sint conduse de birocratii Marii Autoritati si ai Marii Finante. Este mai mult decit evident ca, in practica, problema supraorganizarii este aproape la fel de greu de rezolvat ca si problema suprapopularii. In ambele cazuri stim ce ar trebui facut; dar in nici unul din ele nu am izbutit, deocamdata, sa actionam eficace pe baza cunostintelor noastre.
Ajunsi in acest punct, ne trezim in fata unei intrebari foarte tulburatoare: oare chiar dorim cu adevarat sa actionam pe baza cunostintelor noastre? Oare majoritatea populatiei crede ca merita cu adevarat sa ne dam foarte multa osteneala pentru a opri si, daca e posibil, pentru a rasturna tendinta curenta spre controlul totalitar asupra tuturor lucrurilor? In Statele Unite – si America este imaginea profetica a restului lumii industrial-urbane, asa cum va fi ea peste citiva ani -, sondaje recente ale opiniei publice au aratat ca o majoritate reala a adolescentilor, alegatorii de miine, nu manifesta nici un fel de incredere in institutiile democratice, nu ridica nici un fel de obiectii fata de cenzurarea ideilor nepopulare, nu cred ca guvernarea poporului de catre popor este posibila si ar fi foarte multumiti – daca ar putea sa continue stilul de viata cu care i-a deprins dezvoltarea economica de virf – sa fie condusi de sus, de o oligarhie de specialisti tehnocrati. Faptul ca atit de multi telespectatori tineri si bine hraniti din cea mai puternica democratie a lumii se dovedesc total indiferenti la ideea autoguvernarii, atit de neinteresati de libertatea de gindire si de dreptul la dizidenta este suparator, dar nu prea surprinzator. Liberi ca pasarea cerului, spunem noi si invidiem fiintele inaripate pentru capacitatea lor de se deplasa fara restrictii in toate cele trei dimensiuni. Dar, vai, noi uitam de pasarea Dodo (pasare din fauna Noii Zeelande, care nu se putea ridica de la pamant, azi disparuta). Orice pasare care s-a deprins sa duca o viata buna fara a fi silita sa-si foloseasca aripile va renunta curind sa la privilegiul zborului si va ramane de-a pururi la sol.
Ceva asemanator se aplica si fiintelor umane. Daca li se ofera regulat si din belsug piine de trei ori pe zi, cei mai multi oameni se vor multumi pe deplin sa traiasca numai cu piine sau cel putin numai cu piine si distractii. In cele din urma – spune Marele Inchizitor in parabola lui Dostoievski -, in cele din urma ei isi vor depune la picioarele noastre libertatea si ne vor spune: Faceti-ne robii vostri, dar dati-ne de mincare. Iar cind Aliosa Karamazov isi intreaba fratele – cel care spune povestea – daca Marele Inchizitor vorbeste ironic, Ivan ii raspunde: Citusi de putin! El sustine ca este meritul lui si al Bisericii sale ca au invins libertatea si ca au facut asta pentru a aduce fericirea oamenilor. Da, pentru a aduce fericirea oamenilor, caci, insista Inchizitorul, nimic n-a fost vreodata mai greu de indurat pentru un om sau pentru o societate oemneasca decit libertatea. Nimic, afara doar de lipsa libertatii; caci, cind lucrurile merg prost si se reduc ratiile, pasarile Dodo ramase la sol isi vor cere din nou – si inca zgomotos – aripile, pentru a renunta inca o data la ele, de indata ce vremurile vor fi din nou bune, iar crescatorii de pasari Dodo se vor imblinzi si vor deveni mai marinimosi. Tinerii care au acum o parere atit de proasta despre democratie ar putea deveni la maturitate luptatori pentru libertate. Strigatul Dati-mi televiziune si hamburgeri, si nu mai pisati cu raspunderile libertatii ar putea ceda locul, in alte imprejurari, strigatului Dati-mi libertatea sau moartea! Daca se va produce o asemenea revolutie, ea se va datora partial functionarii unor forte pe care nici macar cei mai puternici conducatori nu le prea pot controla, partial incompetentei acestor conducatori. […]

(Reintoarcere in minunata lume noua, Aldous Huxley, Editura Polirom)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s