comentarii 0

Primarul şi măsurile anticorupţie

Măsurile anticorupţie pot câştiga credibilitate şi publicitate în multe alte feluri. Primarul poate organiza un “summit” pe tema prevenirii corupţiei. Cu o pregătire prealabilă minuţioasă, ar putea anunţa cu ocazia întâlnirii un program sistematic care să includă colectarea veniturilor, lucrări publice, beneficii, licenţe, permise şi bineînţeles, forţe de poliţie. Ar putea invita cetăţenii să denunţe actele de corupţie şi să descrie o varietate de modalităţi pentru a face acest lucru. Apoi, în săptămânile şi lunile următoare, din nou după o pregătire minuţioasă, ar putea anunţa prinderea “peştelui cel mare”.

Iată alte exemple care ilustrează cum se poate obţine credibilitate (…)

1. Primarul organizează un seminar la nivel înalt cu funcţionarii din administraţia publică locală, liderii sectorului privat şi cei ai societăţii civile, pentru a discuta despre corupţie şi ce se poate face împotriva ei. Din aceeastă întâlnire se vor naşte idei, inclusiv un plan de acţiune pe şase luni. Acest seminar ar putea fi urmat de altele, cu diferite departamente importante, cetăţeni şi poliţişti.

2. Primarul anunţă că toţi funcţionarii publici vor semna un angajament standard de conduită care exclude posibilitatea luării de mită. În acelaşi timp, el afirmă că nimeni nu va fi lăsat să participe la o licitaţie pentru contracte publice, dacă nu semnează un angajament similar, referitor la oferirea mitei. Sectorul privat va fi împuternicit să formeze un organism independent de monitorizare pentru a cerceta plângerile. Organizaţii ca Transparency International ar trebui abordate pentru a li se solicita sprijinul.

3. Primarul anunţă un demararea unui program experimental la care vor lua parte funcţionarii de la oficiile de colectare a veniturilor, care în următorii doi ani vor fi plătiţi cu un procent din taxele încasate în plus faţă de bugetul prevăzut. Bonusul se va ridica la 25-50% din salariile actuale şi va fi acordat numai dacă taxele colectate vor depăşi cu un anumit procent (probabil 25%) bugetul-ţintă prevăzut. În acelaşi timp, oficialităţile vor pune la punct un sistem de evaluare a performanţelor, prin care ţintele bugetare să difere de la o regiune la alta şi care să prevadă şi indicatori de excelenţă care să nu fie legaţi de veniturile bugetului.

4. Primarul anunţă crearea unei Unităţi de Prevenire a Corupţiei. Cu ajutorul consultanţilor internaţionali, această Unitate va trece în revistă toate procedurile birocratice şi va pune accent pe reducerea corupţiei şi abuzurilor: ceea ce Comisia Independentă Anti-Corupţie din Hong Kong numeşte “evaluarea punctelor vulnerabile”. Primele agenţii monitorizate vor fi acelea unde publicul percepe corupţia ca fiind sistematică – de exemplu, birourile de taxe, agenţiile care acordă permise şi licenţe, agenţiile care fac achiziţii publice.

5. Primarul încearcă să implice societatea civilă în lupta împotriva corupţiei, prin mijloacele menţionate mai sus.

6. Primarul desemnează o echipă de specialişti cu experienţă din societatea civilă şi de tineri absolvenţi de facultate pentru a investiga cazurile repetate de corupţie şi pentru a evalua cazuri alese aleatoriu de plăţi şi scutiri de taxe, achiziţii publice etc.

7. Furnizorii de servicii publice sunt provocaţi să creeze instrumente de măsurare a succesului şi performanţelor şi să schiţeze un scenariu în care performanţele vor fi corelate cu compensaţii sporite. Bonusurile vor fi acordate nu pe angajat, ci pe grupuri şi se vor situa şi de această dată undeva între 25-50% din salariu pentru performanţe. Sustenabilitatea experimentului va depinde de aceste performanţe.

8. Primarul va anunţa public că municipalitatea va iniţia câteva acţiuni severe de combatere a corupţiei anul următor. Chiar dacă numai o parte din aceste iniţiative vor fi duse la bun sfârşit, această măsură ar putea diminua numărul celor care acceptă mită.

(Robert Klitgaard, Ronald MacLean-Abaroa, H. Lindsey Parris, Corrupt Cities: A Practical Guide to Cure and Prevention, ICS Press and World Bank Institute; carte aparuta in Romania la Editura Humanitas)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s