comentarii 0

EXEMPLUL UNEI STRATEGII DE PREVENIRE A CORUPŢIEI

Cazul eforturilor anticorupţie în Hong Kong este relevant (…) A lupta împotriva corupţiei nu trebuie să constituie scopul final, ceea ce ne interesează este sa folosim acest principiu orientativ pentru reformarea administrativă locală. În Hong Kong, o iniţiativă remarcabilă, în poliţie, a devenit un vehicul pentru modernizarea furnizării de servicii şi a creşterii implicării cetăţeneşti în administraţie.

Cazul ilustrează, de asemenea, două aspecte. În primul rând, o strategie viabilă ar trebui formulată şi capătă coerenţă pornind de la cazuri concrete de sisteme corupte. Iar în al doilea rând, aşa-numita cultură a cinismului şi a impunităţii poate fi demontată.

La începutul anilor ’70, poliţia din Hong Kong era implicată în activităţile ilegale ale traficanţilor de droguri, jucătorilor de noroc şi proxeneţilor care „cotizau” în schimbul tăcerii oamenilor de ordine. În regiunea Kowloon, sistemul de colectare a banilor era bine pus la punct, astfel încât, în final, agenţii de prin rang îşi primeau cu regularitate partea. Exista un adevărat sindicat al poliţiştilor care se ocupau de aşa ceva şi care elaborase o schemă prin care banii erau administraţi, pierzându-se fără urmă. Banii erau colectaţi inclusiv de la vânzătorii ambulanţi. Corupţia cangrenase însuşi Biroul Anticorupţie, organism activ în cadrul poliţiei.

Ancheta iniţiată de noul guvernator a scos la iveală un sistem instituţional putred. Redăm mai jos o descriere a situaţiei de atunci, făcută de guvernator, relevantă pentru ceea ce, de obicei, este trecut cu vederea, fenomenul corupţiei sistematice:

Cea mai periculoasă formă este cea descrisă drept… corupţie organizată, „de sindicat”, adică, un grup de agenţi implicaţi în colectarea şi distribuirea banilor… În mod frecvent „colectarea” este un fenomen care depăşeşte graniţele corupţiei. Este extorcare…

Mulţi ofiţeri de poliţie şi-au pierdut simţul datoriei, trecând de partea infractorilor, în loc să-i aducă în faţa justiţiei…

Se pare că fenomenul corupţiei în poliţie este unul de grup, iar aceste sindicate nu agreează luarea de mită pe cont propriu. Cine acţionează pe cont propriu riscă să fie „aranjat”. Liderii sindicatelor sunt buni psihologi. Noilor sosiţi le este testat sentimentul datoriei. Testele pot îmbrăca diferite forme: sume de bani plasate pe birourile lor etc. Dacă un agent nu raportează nimic, este prins în cârligul sindicatului şi şantajat…

Există un cod lingvistic în Hong Kong:

  1. „Urcă în autobuz”, adică dacă accepţi corupţia, fii alături de noi;
  2. „Aleargă pe lângă autobuz”, adică dacă nu accepţi, nu contează, dar vezi-ţi de treabă;
  3. „Niciodată să nu stai în faţa autobuzului”, adică să nu încerci să dai în vileag ceva, altminteri „autobuzul” va intra în tine, te va răni sau chiar te va omorî, afacerea ta va fi ruinată. Vei suferi într-un fel sau altul.

Reacţia tinerilor intraţi în poliţie este uşor de intuit. Ei fie se îmbarcă în „autobuz”,  fie… nu ştiu nimic.

Corupţia din poliţie a creat un climat de neîncredere la nivel guvernamental, într-o vreme când Hong Kong-ul era marcat de apariţia „noii clase” de tineri profesionişti preocupaţi de crearea unui guvern mai democrat şi mai participativ. În plus, o poliţie coruptă favoriza răspândirea fenomenului şi în alte agenţii guvernamentale. Reputaţia internaţională a Hong Kong-ului nu avea decât de suferit. Potrivit unui studiu, 70% dintre ştirile despre Hong Kong din presa britanică se refereau la cazuri de corupţie. Exista deja temerea că investiţiile străine s-ar fi putut diminua.

Fenomenul lua amploare, dar nu era de ieri, de azi. Mai fuseseră încercări de combatere a corupţiei din poliţie, punându-se accent pe „soluţiile clasice”, o legislaţie mai dură, mai multe resurse şi mai multă putere transferată Biroului Anticorupţie, mai multe anchete. Deja conturile bancare ale angajaţilor guvernamentali puteau fi controlate, luându-se în considerare, într-o primă etapă, „standardul de viaţă” şi „resursele materiale” excesive. Apoi, oficialii puteau fi eliberaţi din funcţie, întocmindu-se dosar penal, pe baza „îmbogăţirii nejustificate”. Nici aceste măsuri nu au dat roade. S-a ajuns până la urmă la ideea că cei acuzaţi trebuiau să-şi demonstreze nevinovăţia. Biroului Anticorupţie din cadrul poliţiei i s-au conferit noi atribuţii, de a investiga pretinsele acte de corupţie şi viaţa personală a oficialilor.

Cu toate astea, corupţia exista în continuare. Când corupţia este sistematică, adesea soluţiile de combatere sunt ineficiente. Reflexul de a controla şi combate fenomenul corupţiei prin emiterea de noi legi şi crearea de noi organisme de control poate fi contraproductiv până şi în oraşele celor mai bogate ţări din lume, cum e cazul New York-ului, aşa cum demonstrează Frank Anechiarico şi James B. Jacobs.

Din fericire, noul guvernator al Hong Kong-ului, Murray MacLehose, nu a aplicat strategia clasică de atac, ci una nouă şi îndrăzneaţă. A pus bazele unei comisii independente de combatere a corupţiei (ICAC), subordonată direct lui, desfiinţând în acelaşi timp Biroul Anticorupţie. ICAC avea competenţele necesare de a investiga actele de corupţie, dar, încă de la început, a pus accentul pe prevenire şi participare cetăţenească.

ICAC era structurat astfel:

  1. Departamentul Operaţional, cu rol investigator
  2. Departamentul de Prevenire a Corupţiei (CPD), care evalua punctele vulnerabile ale diferitelor agenţii, oferind remedii
  3. Departamentul de Relaţii Comunitare (CRD) care punea accent pe participarea cetăţenească în lupta împotriva corupţiei

Strategia ICAC se baza pe tăierea „nodului gordian”. Un pas important în lupta împotriva corupţiei – fapt demonstrat de studiile de caz – este de a „prinde peştele cel mare”, de a-i prinde şi condamna pe „rechini”. Un succes a fost extrădarea unui fost înalt oficial stabilit în Anglia. Extrădarea a fost primul semn că regulile jocului se schimbaseră şi că minunatele cuvinte despre prevenirea corupţiei aveau, în sfârşit, un temei.

Departamentul de Prevenire a Corupţiei a recrutat 65 de specialişti, inclusiv experţi în management, analişti, experţi în IT, financiari, avocaţi, ingineri şi arhitecţi. Aşa cum spunea unul dintre specialişti, rolul CPD era

de a nu slăbi din ochi activitatea autorităţilor. Prin examinarea atentă şi analiza sistemelor, metodelor, modalităţilor de lucru, politicilor. Scopul este de a elimina şi simplifica, oriunde este posibil şi necesar, legi inaplicabile, proceduri greoaie şi practici vagi şi ineficiente care favorizează actele de corupţie.

În cadrul Departamentului de Prevenire a Corupţiei au fost create două divizii. O divizie care se ocupa de servicii şi personalul administrativ şi o divizie a „proprietăţilor”, care se ocupa de contracte, imobile şi terenuri. ICAC era un organism discret, a cărui relaţie cu diferitele agenţii guvernamentale se dorea una bazată pe bună colaborare. Dacă agenţiile erau neecoperante şi refractare la propunerile făcute de ICAC, guvernatorul ameninţa cu măsuri drastice. Dar nu a fost nevoie. Potrivit raportului anual ICAC din 1975, CPD era considerat „un concept complet nou în administraţia publică”. Nu mai era vorba de controlul corupţiei. Guvernul avea acum un nou instrument de reformare a serviciilor publice.

ICAC avea o strategie clară pentru stimularea implicării cetăţeneşti. În primul rând, au fost înfiinţate cinci comitete consultative cetăţeneşti. Aceste comitete aveau în componenţă oameni intransigenţi, cu o bună reputaţie morală, care monitorizau politicile publice şi activitatea ICAC. Ideea unor astfel de comitete cetăţeneşti independente era garantul transparenţei agenţiilor guvernamentale, în special a celor la fel de puternice ca ICAC.

În al doilea rând, înfiinţarea Departamentului de Relaţii Comunitare s-a dovedit o altă iniţiativă inovatoare. CRD a pus bazele unor birouri locale cu rol de colectare a informaţiilor despre actele de corupţie, prin implicarea societăţii civile. De asemenea, aceste birouri aveau un rol educaţional. CRD a iniţiat programe şcolare educaţionale, campanii publicitare, documentare despre corupţie, seriale de televiziune, emisiuni radio, manifestări expoziţionale etc.

Rezultatele au fost remarcabile. Fenomenul corupţiei sistematice din cadrul poliţiei a scăzut considerabil. Şi nu numai din poliţie, ci din toate structurile administrative.

(Robert Klitgaard, Ronald MacLean-Abaroa, H. Lindsey Parris, Corrupt Cities: A Practical Guide to Cure and Prevention, ICS Press and World Bank Institute; carte aparuta in Romania la Editura Humanitas)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s