comentarii 0

Vârstele omenirii

Poeţii cântau mai ales în vremea lui Augustus, părintele Romei şi instauratorul Principatului, cele patru vârste şi mai ales vârsta de aur. Astfel poporul îşi manifesta dorinţa de a înlătura relele sociale şi a reveni la viaţa din vârsta de aur.
Astfel există în legende patru vârste ale omului: de aur, de argint, de bronz sau aramă şi de fier. Prima a fost cea de aur pe care poetul Ovidiu o descrie astfel în opera sa „Metamorphoses”: „Prima vârstă a fost cea de aur, aceea a primăverii veşnice. Ea era de la sine, fără vreo judecată şi fără vreo lege, respecta dreptatea şi încrederea. Teama de pedeapsă lipsea. Nu se citeau cuvinte ameninţătoare pe table de bronz, nici mulţimea nu pălea rugătoare în faţa judecătorului, ci oamenii se simţeau în siguranţă fără judecată. Oraşele încă nu erau încinse cu şanţuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici încovoiatul corn de aramă, nici coifuri, nici săbii; fără îndatorirea armelor semiţiile trăiau în linişte, într-o odihnă plăcută. Pământul însuşi, slobod şi neatins de greblă sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine… Pământul nemuncit dădea roade şi ogorul, fără ani de odihnă, unduia galben de spicele-i grele. Curgeau fluvii de lapte şi fluvii de nectar şi din stejarul verde picura galbenă mierea.” Tibul referindu-se la această primă vârstă exclama în „Libri Elegiarum”: „Cât de fericit era omul sub domnia lui Saturn!”
Vârsta de aur era sinonimă cu perioada în care Saturn a trăit printre oameni. El a fost zeul agriculturii, cel care i-a învăţat pe romani agricultura, fiind asociat domniei regelui latin Ianus. Tibul spune: „Nu erau nici vrăjbi, nici arme, nici războaie, arta criminală a vreunui fierar nu ciocănise spada. Pomii de la ei înşişi dădeau mierea şi spontan oile veneau să-şi ofere laptele oamenilor care n-aveau nici o dorinţă”. Natura îi hrănea pe oameni care nu-i dădeau nimic în schimb. „Râuri de vin curgeau în văi şi mierea picura din arbori”, ne povesteşte Vergiliu în „Georgica”. Aceasta a fost prima vârstă, vârstă de aur, vârsta după care tânjeau toţi muritorii. Se spune că Sybilla proroceşte în cartea sa revenirea la o nouă epocă de aur în care laptele şi mierea vor curge din nou şiroaie, în care nu va mai exista nici un război, iar lupul, mielul şi pantera vor locui împreună.
Vârsta de aur este sinonomă cu perioada în care oamenii convieţuiau în paradis conform scrierilor creştine, iar ceea ce Sybilla a prorocit, o nouă vârstă de aur, este sinonomă cu perioada de o mie de ani din creştinism. Dar conform scrierilor antice din domeniul mitologiei după vârsta de aur a urmat cea de argint, care de asemenea era o vârstă bună şi fericită pentru om. Ea a fost descrisă de Ovidiu în opera sa „Metamorphoses” astfel: „După aceea Saturn a fost aruncat în Tartarul cel întunecat şi lumea era sub stăpânirea lui Jupiter; s-a instaurat vârsta de argint. Vârsta de aur s-a deteriorat şi mierea a devenit mai preţioasă ca aerul. Jupiter a limitat perioada primăverii şi din cauza aceasta a pus iarna, vara şi toamna cea nestatornică şi primăverii i-a asigurat un scurt timp, iar anul l-a împărţit în patru perioade. Atunci a început să bată primul aer uscat şi fierbinte şi s-au pornit şi vânturile îngheţate. Seminţele cerealelor erau ascunse şi imediat s-au auzit gemetele boilor de la jug. Tot atunci s-a construit şi prima casă”. Astfel vârsta de argint aduce după sine apariţia celor patru anotimpuri, apariţia primelor case, faptul că pământul a devenit neroditor iar boul trebuia înjugat la plug şi pus să are pământul. Această vârstă a avut şi o cauză: lupta purtată în cer între Jupiter şi Saturn şi apariţia dorinţei de putere a zeilor. Ovidiu ne povesteşte că a urmat o a treia vârstă: „după aceea a urmat a treia vârstă, cea de aramă, mai sălbatică decât prima şi mai oribilă, în care au apărut armele. Însă nu a fost o vârstă în care crima să fie prezentă”.
Vârsta de aramă este sinonomă cu înăsprirea condiţiilor de viaţă şi cu apariţia primelor arme. În religia antică se spune că Nimrod a fost primul rege care a construit arme. Este de remarcat faptul că oamenii încă nu au ajuns să se ucidă între ei. Dar Ovidiu ne descrie şi ultima vârstă, cea de fier: ”cea mai dură este ultima, de fier, în vene a izbucnit orice nelegiuire. A fugit ruşinea, adevărul, încrederea, care au fost înlocuite cu înşelăciunea şi crima”. Tot Ovidiu ne spune că în acestă perioadă a apărut şi războiul pe lume, iar mâinile oamenilor s-au murdărit de sângele celor ucişi. Se certa fiul cu tatăl, socrul cu ginerele, soţul cu soţia. În nimeni nu mai puteai să ai încredere. Aceasta a fost perioada când giganţii se spune că au dorit să-l dea jos din cer pe Jupiter. Umbrele celor morţi veneau mereu în împărăţia lui Pluton trecând fluviul Stinx. Pământul şi-a retras roadele sale. Aceasta este împărţirea celor patru vârste ale omenirii înainte de Potop: aur, argint, aramă şi fier.

(Povestioare cu tâlc din mitologia romană, Gheorghe Răzvan Gabriel)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s