comentarii 2

Omul în mitologia greco-romană

Apariţia omului a fost legată de voinţa şi acţiunea Titanului Prometeu, care în limba greacă înseamnă „providenţa zeilor” (pronianteu) de unde avem şi denumirea de pronie divină sau voinţă divină. Despre om se spune că este singura fiinţă gânditoare care are cunoştinţă despre zei („Despre natura zeilor” – Cicero).
(…) De asemenea, omul a beneficiat din partea zeilor nu numai de minte dar şi de un trup asemănător zeilor chiar dacă este muritor. Şi doar omul este fiinţa care se gândeşte la cer şi la providenţa divină.
Sallustius spunea, în opera sa „De bello Catilina”, că zeii i-au dat omului suflet şi corp. Că sufletul trebuie să poruncească, iar corpul să se supună. Că sufletul este nemuritor pe când trupul moare.
Dar cum a venit pe lume omul şi cine l-a făcut?

În toate operele antice se spune că Prometeu – titanul a fost cel care l-a zămislit pe om din ţărână: „Prometeu, fiul lui Iapet, a făcut din lut primul om” (Hygienis – „Fabulae”). El era un titan foarte curios întrebând mereu pe Jupiter de ce nu există nici o fiinţă care să stăpânească toate celelalte lucruri. Se spune că după ce Prometeu l-a făcut pe om din lut, s-a dus la Minerva, zeiţa înţelepciunii, să-i dea noii sale făpturi viaţă şi inteligenţă. Aceasta, care avea o simpatie pentru Prometeu, a suflat peste noua fiinţă care a înviat, căpătând suflet.
Fulgentius relatează acest episod astfel: „omul a apărut de la Prometeu care se mai numea şi pronianteu = providenţa zeilor. Pentru că de la zei a primit providenţa şi de la Minerva a moştenit omul înţelepciunea şi divinitatea care sălăşluieşte în suflet. ”Deci Prometeu, fiul lui Iapet, a făcut din lut omul. Apoi a rugat-o pe Minerva, zeiţa înţelepciunii, să-i dea acestuia viaţă şi înţelepciune. Dar omul trăia în frig deoarece nu ştia să se folosească de foc, nu ştia ce este focul, iar Jupiter nu voia ca omul să aibă focul ceresc, deoarece îi era teamă ca nu cumva noua fiinţă să poată făuri unelte, arme şi să-i pună în pericol însăşi stăpânirea. Văzând că nu poate obţine de la Jupiter focul, Prometeu s-a gândit să-l fure şi să-l dea pe ascuns oamenilor. A venit tiptil noaptea şi a pătruns în atelierul lui Vulcan – fierarul (cunoscut şi ca zeu al focului, având pe 9 iunie o sărbătoare numită Vulcania). Acesta dormea. Prometeu a luat cu sine o tulpină pe care a scobit-o în interior şi a pus acolo un grăunte de jar luat din vatra în care ardea focul. Apoi a coborât în noapte pe pământ şi i-a adunat pe oameni. I-a învăţat cum să aprindă focul şi, în scurt timp, toată noaptea s-a umplut de strălucirea a mii şi mii de luminiţe care proveneau de la focurile aprinse de oameni în vetrele lor.
Jupiter l-a chemat apoi pe Vulcan pe care l-a certat că nu a păzit bine focul. Trebuie spus că în Roma antică existau nişte vetre speciale în care se păstra jar nestins. Exista, tot în Roma, cultul Vestalelor care aveau ca sarcină păzirea focului. Acesta trebuia să ardă în vatră în continuu şi dacă o vestală lăsa focul să se stingă era biciuită în public. Focul aducea oamenilor căldură dar şi prosperitate deoarece cu ajutorul lui omul putea crea unelte, cărămizi, o serie de lucruri. Focul nu trebuia să se stingă deoarece era un semn de rău augur.

(Povestioare cu talc din mitologia romană, Gheorghe Răzvan Gabriel)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s