comentarii 0

Haosul

Grecii, ca de altfel şi romanii, nu credeau că lumea a fost dintotdeauna aşa: cu ape, cu păduri, cu soare, animale, oameni, stele, cer şi pământ. Grecii au dezvoltat conceptul de haos (sau chaos) pentru a descrie începutul facerii lumii. Interesant este fapul că la toate popoarele şi în toate religiile se pomenea despre haos ca fiind lumea care a precedat lumea noastră (…)
Haosul era o genune fără fund, un amestec al tuturor lucrurilor, o imensă sferă în care coexistau toate elementele naturii (…)
În opera „Fastele”, Ovidiu spune, referindu-se la Haos, că au existat cele patru elemente care au stat împreună formând o sferă. Apoi aerul s-a desprins de sferă, zburând în sus, iar în acea masă au rămas doar trei elemente: foc, apă şi pământ. Aceste trei elemente erau amestecate. Apoi s-a înălţat şi focul, iar pământul s-a tras la mijloc şi a format globul pământesc. Şi astfel haosul a căpătat o ordine. Au apărut elemente ale naturii ca cerul, pământul, soarele şi stelele, animalele şi în fine omul.
În opera sa „Metamorphoses” Ovidiu se referă din nou la Haos (sau Chaos) spunând: „înainte de a exista mări şi pământuri şi tot ceea ce acoperă totul, adică cerul, una era faţa naturii în lume, o faţă care se numea Haos (sau Chaos n.n.). Ea era dură şi moale în acelaşi timp. În acea lume nu exista nici lumină nici întuneric, nu exista încă soare sau Phoebus. Peste tot domnea omniprezenţa deoarece acolo unde exista pământ, exista şi foc şi aer. Nimic nu-şi putea menţine forma sa iniţială, totul se afla în mişcare, totul coexista într-un singur corp, într-o singură sferă. Frigul se împungea şi se amesteca cu căldura, umezeala cu uscăciunea, lucrurile moi cu lucrurile tari. Toate lucrurile formau un singur întreg, o singură sferă, amestecându-se neîncetat. Era doar o singură sferă în care elementele naturii se luptau în permanenţă şi coexistau împreună.

Apariţia elementelor naturii

Aşadar totul era amestecat în toate şi nu exista nici un element de sine stătător care să aibă o formă şi să existe în afara sferei numite Chaos. Apoi a început un vânt puternic şi pământul s-a desprins din această sferă. Aerul s-a înălţat şi s-a format bolta cerească. Primele două elemente care au apărut au fost pământul (sau Mater Tellus) şi cerul. În fiecare mitologie există mitul cerului şi al pământului. Pământul este mama sau simbolul feminităţii, iar cerul este tatăl sau simbolul masculinităţii. Cerul se împreunează cu pământul. Acestui pământ anticii i-au dedicat numeroase poeme printre care o rugăciune foarte veche numită „precatio Terrae” – rugăciune către pământ: „Zeiţă Sfântă Pământ, mama lucrurilor din natură, care zilnic te generezi şi regenerezi mereu, care tu singură le dai oamenilor viaţă. Stăpâna cerurilor şi apelor, arbitră a tuturor lucrurilor, pentru care se trezeşte natura din amorţeală şi izvorăşte lumina, iar noaptea fuge. Tu ţii Umbrele şi pe imensul Haos şi vânturile şi ploile şi furtunile. Peste tine aleargă soarele. Tu dai viaţă şi încredere perpetuă. Pe tine merit să te numesc Mare, tu, Maică a Zeilor pentru că tu eşti adevăratul părinte al lumii şi al zeilor, fără de care nimic nu poate să se dezvolte şi să crească ajungând la maturitate şi nici să se nască. Tu eşti Mare, tu eşti Regina Zeilor. Iarba îţi împodobeşte trupul şi tu dai viaţă, tu ne dai hrană…”
Aşadar la început din acea sferă s-a desprins pământul şi cerul. Apoi, din dragostea celor doi, pământul s-a împodobit cu ape cristaline, cu plante, cu iarbă, cu munţi şi văi. Iar cerul, pentru a-i fi mai atrăgător pământului, s-a împodobit cu stele, cu soare, cu aştrii şi cu lună. Iar cerul zi de zi o scălda pe Mater Tellus cu ploi cât mai calde. Iar Mater Tellus mereu şi mereu se împodobea cu noi şi noi plante şi animale. Ea era izvorul lucrurilor. Astfel, la scurt timp după ce pământul s-a desprins din haos, au apărut iarba, lacurile şi izvoarele, munţii şi văile. Apoi toate acestea au fost împodobite cu plante şi animale. Peştii au populat apele începând să înoate în undele cristaline ale izvoarelor, lacurilor, mărilor şi oceanelor, animalele pădurea, păsările cerul. Cei doi aştri s-au aşezat pe cer şi apoi au apărut stele fel de fel. Pământul şi cerul, feminitatea şi masculinitatea, s-au împodobit reciproc pentru a fi plăcut unul altuia. Curios este faptul că ordinea antică respectă principiul ştiinţific al a apariţiei elementelor: lumină, zi, soare, lună, pământ, ape, plante, animale, om. Trebuie spus că la formarea pământului faliile s-au adâncit şi rupt pentru a forma munţii şi văile, lacurile şi oceanele. Că apoi viaţa a izbucnit. Că au apărut câmpii şi văi, păduri, bolovani care cădeau din munţi. La început pe suprafaţa Terrei au suflat vânturile, s-au format lacurile, mările, câmpiile, văile, pădurile şi munţii. Apoi pământul s-a umplut de animale, păsările şi-au făcut apariţia pe cer şi, ca un corolar al creaţiei, s-a născut omul.

(Povestioare cu tâlc din mitologia romană, Gheorghe Răzvan Gabriel, Editura Agatha)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s