comentarii 0

Acteon sau pilda curiozităţii nesăbuite şi a timidităţii

Curiozitatea nesăbuită şi pofta trupului te pot duce adesea la pierzanie. Anticii considerau că doar cei buni şi virtuoşi sunt plăcuţi de zei. Aceasta o demonstrează şi invocaţia dată de preot când invita lumea în templul zeilor la sacrificiu: „veniţi voi toţi cei care aveţi mâinile curate şi care sunteţi înţelepţi în vorbe” şi „voi toţi cei care nu sunteţi vinovaţi de vreo crimă, care nu aveţi sufletele sfâşiate de vreo remuşcare şi care aţi vieţuit mereu în virtute şi dreptate” (apud. Celsus).
Astfel şi Fulgentius în opera sa „Mitologia” şi Ovidiu în opera sa „Metamorphoses” erau de aceeaşi părere: curiozitatea nesăbuită duce la pieire.
Se spune că pe vremuri trăia un rege pe nume Acteon căruia îi plăcea tare mult vânătoarea. Acesta colinda cât era ziua de mare codrii şi pădurile în căutarea animalelor sălbatice pe care să le omoare.
Într-una din zile a fost atras de zgomotele ciudate care veneau de la un pârâiaş de munte. S-a apropiat tiptil şi a văzut-o pe mândra zeiţă a vânătorii, pe Diana, în toată splendoarea sa, dezbrăcată, făcând baie în acea apă limpede ca cleştarul. Şi mult a mai privit-o, admirându-i corpul frumos, şuviţele negre şi ochii ei verzi ca frunzele codrilor. Însă, din nebăgare de seamă, a călcat pe o rămurică uscată şi Diana, speriată de zgomot, a întors privirea spre acel copac. L-a văzut pe tânărul Acteon fascinat de frumuseţea corpului ei. A luat furioasă un pumn de apă din pârâu şi l-a aruncat asupra lui Acteon blestemându-l.
Acesta s-a transformat pe loc în cerb. Speriat, a hoinărit hai-hui, însă proprii lui câini i-au luat urma, l-au fugărit, l-au prins şi l-au devorat.
Fulgentius explică această fabulă a lui Acteon în felul următor: curiozitatea te poate duce la pieire. Anaxamenes, referindu-se de asemenea în opera sa la episodul lui Acteon, spune că aşa cum vânătorul consideră că există pericole foarte mari la vânătoare, aşa se întâmplă şi în arta de a desena goliciunea omenească, care te transformă într-o fiinţă timidă.
De aceea, cei care se refulează în arta de a desena goliciunea omenească şi sunt timizi au o inimă de cerb. Timiditatea distruge raţiunea. Ei au ochi de câine şi inimă de cerb, adică sunt atraşi de goliciunea umană, dar sunt prea timizi să facă un pas. De aceea ei sunt „devoraţi de câine”.

(Gheorghe Razvan Gabriel, Povestioare cu tâlc din mitologia romană)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s