comentarii 0

DISCURSUL PREŞEDINTELUI GEORGE W. BUSH DESPRE STAREA UNIUNII (2002)

Fără îndoială, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au schimbat decisiv politica pe plan mondial. Statele Unite şi întreaga comunitate internaţională se confruntă acum cu un duşman ascuns, care duce un război după propriile reguli, nu negociază, nu încheie tratate. Şi, mai grav, nimeni nu poate fi în siguranţă, nici chiar conaţionalii teroriştilor sau cei care simpatizează cauza lor.
Au fost şi sunt voci care afirmă că noua ameninţare trebuie abordată într-un mod cu totul diferit, care ar necesita o schimbare radicală a sistemului de apărare naţională, a tacticilor militare. Consecinţa logică ar fi că vechiul sistem, provenit în mare măsură din vremea războiului rece, nu mai poate face faţă noilor provocări. Astfel, noua ordine mondială preconizată de preşedintele George Bush după terminarea Războiului din Golf din 1991, în care tehnologiile dezvoltate de programele militare concepute în timpul administraţiei Reagan puteau fi folosite cu succes pentru a pedepsi încerările de destabilizare din diferite regiuni, ar trebui regândită. Asta nu înseamnă că Statele Unite şi-ar pierde rolul de lider mondial, dar ar trebui să colaboreze şi mai strâns cu partenerii internaţionali, acordând o atenţie specială relaţiei cu ţările musulmane.
Momentul în care s-a făcut cel mai clar simţită solidaritatea comunităţii internaţionale cu Statele Unite a apărut imediat după atentate. Statele Unite au beneficiat atunci de un capital de simpatie şi încredere fără precedent, care a dus la formarea de urgenţă a unei coaliţii de luptă împotriva terorii. Deşi inamicul rămânea ascuns, aproape invizibil, pe baza informaţiilor existente, s-a conturat rapid imaginea unei mari organizaţii fundamentalist islamică, Al Quaeda, acuzată nu numai de plănuirea şi executarea atentatelor, ci şi de infracţiuni economice la scară planetară şi fabricarea armelor de distrugere în masă. Liderul organizaţiei a fost identificat în persoana unui bogat şi influent cetăţean saudit şi fost aliat al serviciilor secrete americane în războiul contra invaziei sovietice din Afganistan (1979-1989) pe nume Osama bin Laden. Locul în care se ascundea ben Laden era acelaşi Afganistan, acum sub controlul talibanilor, care impuseseră un regim de teroare fundamentalistă, dezavuat chiar şi de mare parte din opinia publică musulmană din întreaga lume. Coaliţia antiteroristă strânsă în jurul Statelor Unite a atacat imediat regimul taliban din Afganistan şi a reuşit răsturnarea acestuia de la putere. A doua etapă presupunea normalizarea situaţiei din Afganistan, ţară sfâşiată de războaiele civile între numeroasele comunităţi etnice rivale, teren propice pentru grupări teroriste islamice, inclusiv organizaţia Al Quaeda. Această fază a intervenţiei din Afganistan continuă şi astăzi, transformată într-un război de uzură, în care aliaţii încearcă să menţină pacea între facţiunile militare şi paramilitare care au sprijinit lupta împotriva talibanilor, căutând totodată să anihileze şi ultimele focare de rezistenţă talibană.
După o trecere în revistă a stării de spirit de după 11 septembrie şi a evenimentelor din Afganistan, preşedintele George W. Bush a enunţat, în discursul său despre starea Uniunii din 29 ianuarie 2002, noua orientare a politicii americane în faţa ameninţării teroriste. Este interesant faptul că preşedintele punea terorismul în aceeaşi categorie cu regimurile totalitare suspectate că ar intenţiona să producă arme de distrugere în masă. Combaterea regimurilor ce făceau parte dintr-o aşa numită „axă a răului” (Coreea de Nord, Iran şi Irak) devenea parte a luptei împotriva terorismului. Printr-un artificiu retoric, Bush lega obiectivul numărul unu al momentului, lupta împotriva terorismului, de obiectivele de securitate globală enunţate chiar de administraţia tatălui său după încheierea războiului rece. Desigur, acest lucru presupunea noi cheltuieli pentru înarmare şi perfecţionarea armelor existente, dar şi o politică intervenţionistă, agresivă chiar a Statelor Unite: „… unele guverne vor ezita în faţa terorii. Şi fiţi siguri: dacă ele nu acţionează, America o va face.” Preşedintele George W. Bush anunţa şi raţionamentul care urma să stea la baza politicii americane: acţiuni în forţă nu pentru pedepsirea unor operaţiuni ce pun în pericol siguranţa Americii şi a lumii, ci pentru prevenirea acestor pericole. Aceasta era o poziţie destul de riscantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea normelor de drept internaţional. Pe viitor, ea punea în pericol asigurarea sprijinului comunităţii internaţionale.
În faţa efortului pe care urma să-l depună societatea americană pentru a susţine o astfel de politică, promisiunile generoase de protecţie socială, locuri de muncă şi combatere a recesiunii, incluse în discursul prezidenţial, deveneau obiective aproape imposibil de atins. În 2003, fără a mai beneficia de sprijinul unor aliaţi tradiţionali şi în dezacord flagrant cu opinia publică internaţională, Statele Unite urmau să treacă la punerea în practică a politicii anunţate, prin invadarea Irakului şi răsturnarea regimului lui Saddam Hussein, acuzat în baza unor dovezi nici până astăzi verificate de relaţii cu terorismul şi deţinere a armelor de distrugere în masă. Rămâne de văzut dacă acest proiect de ordine mondială, moştenit de la sfârşitul războiului rece, poate face faţă noilor ameninţări la adresa siguranţei SUA şi a întregii lumi.

(O Istorie documentară a SUA, Iulian Cănănău)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s