comentarii 0

Sensurile lui ASK

Vreau să vă spun că pentru a vă familiariza cu engleza, sau pentru a vă îmbogăţi vocabularul, sau pentru a vă da drumul la gură, sau pentru orice altceva, sau pentru toate astea, important e, ca printre altele, să citiţi în fiecare zi o pagină, două dintr-o carte în engleză. Cartea să fie scrisă de un nativ. Dar, mai presus de toate, alegeţi o carte al cărei subiect vă atrage.

Eu citesc acum The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, de Mark Haddon, ilustrator şi autor britanic de cărţi pentru copii. Cartea am ales-o dintr-o librărie din Spania. Primul şi primul lucru pentru care am ales s-o aleg, ca să zic aşa, a fost coperta. Un câine desenat cu o furcă înfiptă în burtă mi s-a părut destul de dur, dar şi atrăgător. Un premiu câştigat de autor şi m-am decis să o deschid. Început misterios, vocabular simplu, cuvinte puţine, poveste haioasă.

Puştiul-erou din carte e interogat de nişte poliţişti:

They asked me if I had any family. I said I did. They asked me who my family was.

În acest context, ask are sensul său principal de a întreba.

Then they asked me for Father’s phone number.

În acest context, ask for are sensul de a cere (ceva cuiva)

ASK mai are şi alte sensuri, dar mai puţin auzite.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s