comment 0

Eminescu şi solidaritatea naţională

Eminescu şi-a dat seama de urmările triste ale dezlănţuirii pasiunilor personale în viaţa unei ţări. Clarvăzător a ceea ce ne-a slăbit în trecut, el descifrează căile viitorului şi înţelege ce poate salva fiinţa neamului. Făcând sufleteşte una cu organismul naţional, Eminescu are înţelegerea anticipatoare a tuturor problemelor de existenţă ale neamului. Conştient de binefacerile solidarităţii, el la Viena contribuie la unirea celor două societăţi studenţeşti şi-şi însuşeşte astfel programul cuprins de Mureşanu într-un vers pe care România Jună şi-l ca deviză: „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”. Încă din 1870, Eminescu îşi arată părerile sale. În articolul despre însemnătatea serbării de la Putna el îşi spune gândul asupra neînţelegerilor ce frământau generaţia de pe-atunci. Pricina neînţelegerilor, el găseşte nu numai în interesul personal de care se lasă biruit fiecare, ci şi în sciziunea adâncă dintre direcţiile pe care au apucat unii de-o parte, alţii – de alta. Simple divergenţe în păreri sfârşesc prin a deveni acuzări de intenţii subversive şi neîncredere, din pricina caracterului nostru violent. Răul cel mare e că o asemenea stare de lucruri se perpetuează şi, fatal, divergenţele devin din ce în ce mai mari.

Serbarea de la Putna, al cărei iniţiator n-a fost Eminescu, dar el a dat ideea de-a fi folosită ca un prilej pentru Congresul studenţilor, are pentru Eminescu o deosebită semnificaţie. Ea nu-i numai prilejul de-a ne arăta pietatea pentru măreaţa figură a lui Ştefan, ci-i, de asemenea, prilej bun pentru tinerimea noastră de-a adânci problemele vieţii naţionale, de-a rectifica greşelile trecutului şi prezentului spre a pregăti un viitor rodnic. Răul cel mare al vieţii noastre sociale fiind neînţelegerile, generaţia care se ridică are menirea de-a îndeplini armonia prin adoptarea aceleiaşi direcţiuni spirituale: „Însă unul din cele mai mari defecte ale presentului e tocmai starea de lucruri, ce am caracterizat-o în liniile prime ale acestei notiţe şi trebuinţa cea mai mare ni s’a părut nouă că ar fi o singură direcţiune a spiritului pentru generaţiunea ce creşte”.

Pentru Eminescu sărbătorirea lui Ştefan e numai exteriorul. Interiorul serbării trebuie să cuprindă germenii unei dezvoltări organice a generaţiei noi. Eminescu ar fi vrut să vadă în tinerimea contemporană concentrarea puterilor sufleteşti către acelaşi ţel, râvna de-a înfăptui, nu de-a divide şi distruge. El e sceptic în ce priveşte realizarea acestei conlucrări, totuşi crede că încercarea trebuie făcută. Cât suflet nu pune el în această încercare! Amintirile lui Slavici ne arată stăruinţa lui Eminescu. Pentru organizarea serbării, el vine în ţară spre a determina o campanie de presă favorabilă ideilor de adunare şi conlucrare. El voia înţelegerea sufletească a Românilor spre a se ajunge prin ea la facerea unui stat naţional. În clopotniţa Mănăstirii Putna cu ocazia serbării, studenţii adunaţi discutau asupra evenimentelor viitoare şi unirii tuturor Românilor. Unii voiau să ajungă la aceasta prin propagandă politică. Eminescu se opunea propagandei, care ar fi îndreptăţit represaliile asupritorilor, şi îndemna la unitatea sufletească după care, în mod firesc, ar fi urmat aceea politică. El spunea acelora care voiau întâi unitatea politică: „Ar fi o babilonie, o adevărată nenorocire naţională statul român întemeiat fără ca Românii să fi fost mai înainte pregătiţi pentru aceasta”.

Eminescu e sceptic în ce priveşte realizarea conlucrării Românilor, însă glasurile multora se ridică pentru susţinerea ideii de solidaritate naţională. În apelul adresat publicului român cu ocazia serbării de la Putna, se spunea: „Naţiunea română voeşte cultură, şi cultura ei trebuie să fie una, omogenă de la Prut la Lomniş, omogenă în sânul Carpaţilor cărunţi şi pe malurile Dunării bătrâne. Şi viitorul, cultura viitorului, unitatea spirituală a viitorului zace în noi, în generaţiunile viitoare”. Pentru triumful ideii solidarităţii luptă şi Conv. literare. Cercul Junimei fusese însărcinat să organizeze serbarea de la Putna şi, probabil, după indicaţiile lui Maiorescu a lucrat Eminescu în sânul societăţii studenţeşti din Viena. Convorbirile literare publică în nr. din 15 august 1871 programul serbărilor la mormântul lui Ştefan şi cuvântarea rostită de Xenopol. Întreaga cuvântare e însufleţită de ideea solidarităţii naţionale. Cuvântarea respiră încredere în viitorul neamului, care din pricina împrejurărilor nu şi-a desfăşurat tot cuprinsul sufletesc. Această desfăşurare va veni dacă în lupta binelui contra răului, sufletele nobile şi înţelepte vor ţinti spe acelaşi scop, în înţelegere şi lucrare comună. Slăbiciunea neamului nostru stă în dezbinarea lăuntrică. Să căutăm a avea năzuinţi şi credinţe comune. Unirea politică va veni, căci ea e ţelul ultim al unui neam şi singurul mijloc de a-şi dezvălui tot cuprinsul său sufletesc, dar nu ea e totul. Înainte de ea, trebuie să fim uniţi prin gând şi inimă, unirea politică trebuie să fie urmarea firească a unirii cugetelor Românilor de pretutindeni. Xenopol formulează astfel gândirea care trebuie să lege pe toţi Românii la mormântul lui Ştefan: toţi Românii care simt în sine un suflet mai osebit, o inimă mai nobilă, fie ei din orice sferă, fie ei din orice ţară, să lucreze neobosit, fiecare în parte şi cu toţii împreună, spre aflarea şi răspândirea mijloacelor care vor putea să înlesnească înrădăcinarea credinţelor, năzuinţelor şi speranţelor noastre comune în unul şi acelaşi viitor, şi să asigure împlinirea acelui viitor însuşi.

Eminescu avea însă motive de-a fi sceptic. Aceasta ne-o dovedeşte atitudinea lui Hasdeu, care nici în acele momente nu uită duşmănia împotriva Convorbirilor literare.

Şi altădată Eminescu îşi expune părerile asupra datoriei generaţiei care se ridică. La România Jună, el e preocupat de chestiunea solidarităţii între studenţi. El spune că unul din scopurile societăţii e de-a dezvolta şi alimenta spiritul social al tuturor membrilor. Pentru a se ajunge la acest scop e nevoie ca toţi să se ferească de exclusivism faţă de ideile altora, să lase fiecăruia libertatea de a-şi exprima ideile care pot intra într-un compromis organic. El cere să fie lăsate la o parte chestiunile care nu pot decât diviza societatea.

Solidaritatea generaţiei tinere este o idee scumpă a lui Eminescu. Apărându-se după serbarea de la Putna, în adunarea societăţii, de învinuirile ce i le aduceau adversarii, Eminescu reaminteşte ideile expuse în articolul asupra serbării de la Putna, cerând ca tinerimea să lase certurile şi să accepte o singură direcţie a spiritului. El reaminteşte şi scrisoarea trimisă lui D. Brăteanu în august 1871, în care arată că ideea activităţii generaţiei tinere e deja cuprinsă în munca generaţiei trecute, că generaţia tânără are datoria de-a lucra în direcţia dată de înaintaşi şi că trebuie să realizeze ideea întregului pe care ne-au dat-o deja aceştia.

În Bogdan Dragoş, Eminescu ni-l arată pe voievod privind Moldova dezbinată de certuri lăuntrice. Fiii ţării şi cârmuitorii, asemenea unor mături fără coadă, nu pot servi la nimic, nu pot respinge năvălirile duşmanilor.

Eminescu vorbeşte aici de Moldova de-altă dată, dar gândul lui se poate aplica la ţara din vremea lui. El vede mântuirea numai în deplina solidaritate naţională. Versul:

„Nu sunt toţi pentru unul şi unul pentru toţi”.

e parcă o imputare făcută lumii contemporane lui.

(D. Murarasu, Nationalismul lui Eminescu)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s