comentarii 0

Mesajul de bun-ramas al Presedintelui Washington

La sfârşitul celui de-al doilea mandat al său, Preşedintele Washington a hotărât să se retragă din viaţa publică stabilind astfel o lungă tradiţie în istoria instituţiei prezidenţiale americane (Cel care a întrerupt tradiţia stabilită de Washington a fost Franklin Delano Roosevelt, singurul preşedinte american care a deţinut trei mandate şi îl începuse pe al patrulea când a murit, în 1945), care avea să fie consfinţită prin Amendamentul XXII din 1951. Washington nu a dorit ca imensa lui popularitate să-i împiedice pe alţii să candideze la preşedinţie. În mesajul său de bun rămas către poporul american, publicat în American Daily Advertiser la 19 septembrie 1796, Preşedintele şi-a expus convingerile federaliste, avertizându-şi concetăţenii asupra unor pericole şi oferind sfaturile sale cu privire la viitorul politic al tinerei naţiuni. Mesajul nu a fost rostit niciodată în public, iar la originea sa stătea o ciornă scrisă de Washington. Pentru versiunea finală, Preşedintele s-a consultat cu Hamilton, Jay şi Madison, autorii articolelor apărute sub pseudonimul Publius în perioada premergătoare adoptării Constituţiei, culese mai târziu sub numele de Articolele federaliste.

Washington îşi începea mesajul cu o serie de argumente în favoarea ideii de unitate naţională, văzută ca bunul cel mai de preţ al americanilor, singurul garant al fericirii lor individuale şi colective. Împărtăşind viziunea federalist-conservatoare, Preşedintele avertiza împotriva pericolului cel mai mare la adresa unităţii naţionale, şi anume facţiunea, manifestându-şi deschis neîncrederea în spiritul partizan al partidelor politice, pe care îl numea cel mai mare duşman al guvernării populare. Aici Washington se dovedeşte un exponent al tradiţiei republicane clasice, care propunea un model de sferă publică dominată de cetăţeni virtuoşi, o elită guvernatoare pentru care libertatea era înţeleasă ca implicare totală în politica binelui colectiv. Această viziune pornea de la ideea că inegalitatea social-politică este o consecinţă a stării naturale a oamenilor şi, în consecinţă, elitele trebuie să-şi exercite controlul asupra puterii populare, care, lăsată nesupravegheată, ar produce haos.

Subsumându-le ideii de unitate naţională, Washington propunea şi alte valori pe care concetăţenii săi erau sfătuiţi să nu le neglijeze niciodată: moderaţia, spiritul religios, moralitatea şi educaţia. De asemenea, cetăţenii americani erau îndemnaţi să se opună acţiunii spiritului inovator asupra principiilor care stau la baza guvernării în ţara lor. Washington le amintea acestora că „experienţa este cea mai sigură măsură prin care putem testa tendinţele reale ale sistemului de guvernământ dintr-o ţară”.

Mesajul Preşedintelui a rămas în istorie şi pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra politicii externe a Statelor Unite. Pornind de la principiul echilibrului şi folosind deja tradiţionala retorică a excepţionalismului de sorginte puritană (Cunoscută şi sub numele de retorică a ieremiadelor, acest tip de discurs despre misiunea providenţială a Americii de a deveni un model creştin pentru întreaga lume îşi are originea în predica ţinută de liderul puritan John Winthrop în 1630, „Un model de milă creştină”. Parafrazând evanghelia după Matei, Winthrop a pronunţat celebra formulă: „Trebuie să considerăm că vom fi asemeni unei cetăţi în vârf de munte, ochii întregii omeniri sunt aţintiţi asupra noastră.”), Washington stabilea coordonatele politicii externe americane:

Respectaţi legile bunei credinţe şi ale dreptăţii în relaţiile cu toate naţiunile. Cultivaţi pacea şi armonia cu toate ţările. Religia şi moralitatea ne impun această conduită (…) A-i da omenirii exemplul mărinimos şi inedit al unui popor în permanenţă condus de spiritul dreptăţii şi al bunăvoinţei este o realizare demnă de o naţiune liberă, luminată şi, în curând, măreaţă.

Având în vedere protejarea tinerei republici, Washington îi avertiza pe concetăţenii săi în privinţa pericolului influenţei străine. Relaţiile comerciale cu ţările străine trebuiau încurajate, dar politica de neutralitate, care îşi dovedise utilitatea, trebuia neapărat menţinută. Testamentul politic al lui Washington a pus astfel bazele încă unei tradiţii, aceea a izolaţionismului, care avea să influenţeze politica externă şi opinia publică americană până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mesajul Preşedintelui Washington a rămas în istorie ca un document de stat fundamental, citit în semn de omagiu în fiecare an, la 22 februarie în Senatul american.

(Iulian Cananau, O istorie documentara a SUA, Editura Agatha)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s