comentarii 0

Discriminarea după criteriul de sex

Începând cu data de 1 martie 2005 funcţionează Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Bărbaţi şi Femei (ANES), ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică dar în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei (Legea nr. 102/2002 republicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 135 din 14/02/2005).

Printre atribuţiile acestei Agenţii se numără şi aceea de a primi reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi şi al discriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice şi private.

Astfel, în cazul în care un angajat se consideră discriminat direct sau indirect după criteriul de sex poate formula o sesizare sau o reclamaţie către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, şi să solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă.

Dacă solicitarea/reclamaţia nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, atunci persoana respectivă are dreptul să transmită sesizarea/reclamaţia Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Bărbaţi şi Femei şi, în acelaşi timp, poate introduce cerere la instanţa judecătorească competentă.

Instanţa judecătorească competentă poate solicita Agenţiei un raport în cazul în care consideră necesar în vederea soluţionării cauzei. În ceea ce priveşte hotărârea judecătorească, aceasta se comunică şi Agenţiei.

Ce se poate solicita de către o persoană care se consideră discriminată?

Prin cererea introdusă, persoana angajată care se consideră discriminată direct sau indirect după criteriul de sex poate solicita despăgubiri materiale şi/sau morale, precum şi /sau înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii de la persoana care le-a săvârşit. Dacă este vorba de o discriminare directă sau indirectă pe criteriul de sex dar în alte domenii decât cel al muncii, atunci persoana discriminată are dreptul să introducă o cerere către instanţa judecătorească competentă potrivit dreptului comun, având dreptul să acelaşi tip de solicitări ca şi în cazul unei discriminări la locul de muncă.

Ce este discriminarea directă şi indirectă?

Legea precizează ce se înţelege prin discriminare directă, indirectă, hărţuire şi hărţuire sexuală. Astfel, discriminarea directă reprezintă tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane, după criteriul de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă.

Atunci când prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, pun persoane de un anumit sex într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu persoane de sex opus ne aflăm în situaţia unei discriminări indirecte.

În plus, legea defineşte şi alte tipuri de comportamente.

Hărţuirea reprezintă orice comportament nedorit având legătură cu faptul că o persoană este de un sex sau altul, care apare cu scopul sau are ca efect atingerea demnităţii persoanei şi crearea unui mediu degradant, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensator, iar în cazul hărţuirii sexuale comportamentul nedorit este de natură sexuală (verbal, nonverbal sau fizic).

Măsuri stimulative sau de discriminare pozitivă sunt acele măsuri speciale care sunt adoptate temporar pentru a accelera realizarea în fapt a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi care nu sunt considerate acţiuni de discriminare.

Muncă de valoare egală este activitatea remunerată care, în urma comparării, pe baza aceloraşi indicatori şi a aceloraşi unităţi de măsură, cu o altă activitate, reflectă folosirea unor cunoştinţe şi deprinderi profesionale similare sau egale şi depunerea unei cantităţi egale ori similare de efort intelectual şi/sau fizic.

Obligaţiile angajatorilor

Angajaţii sunt obligaţi să asigure egalitatea de şanse şi tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în cele de ordine interioară ale unităţilor. De asemenea, angajatorii sunt obligaţi să îi informeze sistematic pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.

Le este interzis angajatorilor să utilizeze practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex în legătură cu relaţiile de muncă, referitor la: anunţarea şi organizarea concursurilor/examenelor pentru posturi vacante; încheierea, suspendarea sau încetarea raportului de muncă/de serviciu; atribuţiile din fişa postului; remuneraţie; beneficii; evaluarea performanţelor profesionale şi promovare; aplicarea măsurilor disciplinare; dreptul de aderare la sindicat şi de acces la facilităţile aferente; orice alte condiţii de prestare a muncii.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor de mai sus locurile de muncă în care, datorită naturii activităţilor profesionale respective sau cadrului în care acestea sunt desfăşurate, o caracteristică legată de sex este o cerinţă profesională autentică şi determinantă, cu condiţia însă ca obiectivul să fie legitim şi cerinţa să fie proporţională.

(Anca Giurgiu, Discriminarea dupa criteriul de sex, Ghidul Finantatorilor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s