Ce iubești. La ce ești bun. Cum poți fi de folos. Pentru ce poți fi plătit

Japonezii spun că toată lumea are un ikigai, un raison d’etre, cum l-ar traduce un filozof francez. Unii și l-au descoperit și sunt conștienți de ikigai-ul lor, alții îl au înăuntru, dar încă îl mai caută.

Ikigai este ascuns în interiorul nostru și necesită o căutare atentă pentru a ajunge în profunzimea ființei noastre și a-l găsi. Potrivit celor născuți în Okinawa, insula cu rata cea mai mare de persoane centenare din lume, ikigai este motivul pentru care ne trezim dimineața.

Deținerea unui ikigai clar și bine stabilit, a unei mari pasiuni, oferă satisfacție și fericire și conferă un sens vieții. (…)

Ceea ce te surprinde atunci când locuiești în Japonia o perioadă mai lungă, pe lângă alte aspecte, este să observi cât de activă e lumea, chiar și după ce se pensionează. De fapt, mulți japonezi „nu se pensionează” cu adevărat niciodată, continuă să lucreze la ceea ce le place, dacă sănătatea le permite acest lucru.  (…)

După cum afirmă Jan Buettner, jurnalist la National Geographic și mare cunoscător al țării nipone, „a avea un scop în viață este atât de important în această cultură, încât tocmai de aceea nu există conceptul nostru de pensionare”. (…)

Potrivit unor studii asupra longevității, viața în comunitate și un ikigai clar sunt tot atât de importante – sau chiar mai importante – ca alimentația japoneză sănătoasă. (…)

Necesitatea de întrajutorare poate reprezenta pentru mulți un ikigai suficient de puternic pentru a trăi cât mai mult.

Oamenii de știință care au comparat viața din cele cinci zone albastre [astfel se numesc regiunile identificate de știință și demografi în care se înregistrează multe cazuri de longevitate neobișnuită] afirmă că secretele unei vieți îndelungate sunt regimul alimentar, mișcarea, deținerea unui scop în viață (un ikigai) și a unor legături sociale puternice, adică mulți prieteni și relații bune în cadrul familiei. Aceste comunități își gestionează bine timpul pentru a reduce stresul, mănâncă puțină carne și alimente procesate și beau alcool cu moderație.

Anunțuri

Iubita mea se cațără pe munte

Cu toate că ne iubim, prietena mea iubește parcă mai mult muntele.

Îi place să se cațere pe el, iar gâfâitul pe care i-l oferă călătoria spre vârf mă scoate din minți. Excitat la culme, am amenajat apartamentul ca o grădină de corzi.

Am scos ușile, am montat grinzi paralele, un perete vertical, iar frânghiile suspendate trec dintr-o cameră în alta. Pereții sunt tapetați cu munți împăduriți, iar tavanul e de un albastru montan. Un sistem special de aer condiționat, dedicat spațiilor comerciale și industriale, păstrează o temperatură constantă de câteva grade plus în cele 3 camere. Aparate Glade cu miros de pin amețitor fâsâie discret și regulat.

Continuă

Viața într-un cămin de bătrâni. Dl P.

Dl P. îşi dă cu mâna prin păr. Are părul dat pe spate şi uşor ondulat, se vede că în tinereţe a fost una dintre armele lui de bază. Şi-l vopseşte castaniu, aşa că, cu tot cu privirea încă oacheşă şi mersul sprinţar, îi tai 10 ani, din cei 75, pe muchie de buletin. Pare genul cuceritor care întotdeauna spune ceva drăgălaş despre femei, deşi se vede de la o poştă că nici el nu crede ce spune. Cu toate astea, băbuţele noastre sunt derutate şi zburătăcite. Zumzăie în jurul lui şi ies din ele comportamente de o adolescentime uneori ridicolă. Dl P. mă priveşte galeş şi cu subînţeles. Aproape că reuşeşte să creeze o atmosferă complice între noi, deşi nu are niciun suport. Zâmbesc! Recunosc stilul şi… mă joc…

Citește tot articolul…

Doamna K ia o hotărâre

[…] Doamna K nu aude nimic. A deschis larg fereastra mansardei și mirosul corcodușilor înfloriți ajunge până la ea, sus, în dormitor. Stă în fotoliu și fumează. Alături, pe măsuța franțuzească cu intarsii, se află scrumiera, pachetul de țigări, o cutie cu chibrite,  un caiet de școală tip dictando, un creion negru și o gumă. Doamna K este adâncită în gânduri care se întorc în trecut, acolo unde palpită adevărata ei viață. Amintirile sunt luminate de fascicule de raze care se opresc mereu asupra acelorași scene: blândețea vacanțelor petrecute cu părinții la Slănic Moldova, glasul directoarei de la liceul Moteanu care, înapoindu-i o compunere, îi spune „Domnișoară, dumneata ai talent, ai grijă sa nu te pierzi”, primele poezii scrise, vizitele făcute cu tatăl ei la Florica, vacanța de la Balcic, unde l-a cunoscut  pe domnul K, cele 48 de zile în care a primit, prin curier, la aceeași oră un splendid trandafir roșu însoțit de o carte de vizită pe care scria invariabil același cuvânt, căsătoria, sosirea primilor trei copii, din cei cinci programați, puținii ani în care cursul vieții ei a urmat un făgaș previzibil… Apoi, existența doamnei K  a fost tăiată brutal în două, așa cum tranșează măcelarul carnea cu satârul și a devenit eroina altui roman, botezat în gândurile ei Grandeur et decadance. […]

Continuă lectura

Gelozie

Stau statuie la fereastră. Aştept să se întoarcă. Nu! Nu… doar aştept. Abia aştept să se întoarcă! Privesc în calea lui, să-l am mai repede aproape! Cu o secundă, cu o privire…

Vecinul Popescu a ieşit cu Gipsi la plimbare. Drăguţ căţel! Azi nu-l urmăresc cum se joacă! Nu-mi risipesc privirea pe imagini care să-mi fure clipa! Privesc fix uşa prăvăliei, să-l zăresc imediat ce iese din magazin! Aştept să vină… Mi-e deja dor! Rug de dorinţă, abia aştept să mă pierd iarăşi în braţele sale! Să simt cum şopârle de gheaţă aleargă pe pielea arsă de patimă. Foamea de el îmi macină măruntaiele… Dar, ce face? De ce întârzie?! Cât îi ia să cumpere trei lulele-trei surcele?!

A trecut un sfert de oră. Ce are de vorbit atât de mult cu vânzătoarea?! Ce are să-i spună ea lui? Sau el ei??… O tinerică fără minte şi carte, care face şi ea ce poate pentru un ruj şi-un hamburger… Şi bleguţă, şi piticanie… Parcă-l văd cum îi zâmbeşte cu surâsul ăla galeş, de te bagă-n boală! Şi ea, hi-hi… Cu strungăreaţa aia şi dinţişori de iepuraş! Prostuţă, prostuţă, dar dulcică de-ar băga şi-un înger în ispită…

Stau ca proasta de mai bine de o jumătate de oră şi nu se mai urneşte de-acolo… Dacă n-aş şti că se supără, m-aş duce după el… Mai bine-l sun! Îi zic să mai ia… zahăr! Nuuu, a văzut că am! Să-mi ia şi… Ce dracu să-i zic să ia, ca să nu semene cu ce-i cere nevastă-sa!?…

Materialul integral pe Seniorul.ro

Eram să strig încă o dată. Ce-i greșit în asta?

Ca verb de modalitate cu sensul „a se afla pe punctul de a…”, a fi este impersonal și unipersonal.
Nu poate apărea decât cu forma de persoana a III-a (era): era să mor, era să mori, era să moară, era să murim, era să muriți, erau să moară; forma personală este permisă numai la a III-a plural (erau să moară).

Articolul integral pe Seniorul.ro.

Când punem virgulă înainte de conjuncția și

Deseori, afirmăm că nu trebuie să se folosească virgula înaintea conjucției coordonatoare copulative și. Totuși, prezența ei este necesară în anumite situații:

  1. Când și are valoare adversativă (poate fi înlocuit cu dar sau cu însă); grafic, în asemenea contexte, virgula marchează o opoziție. Exemple:

Alerg, și nu slăbesc.
Așteptările au fost mari, și rezultatele, destul de mici…

Citește mai mult pe Seniorul.ro.