Bucăţi din cărţi

cărţi din bucăţi

Dostoievski – Socialism şi creştinism

Când omul trăieşte în mulţime (în comunele primitive patriarhale pe care le cunoaştem din legende), atunci el, acest om, trăieşte spontan (neposredstvenno). Apoi urmează etapa tranzitorie, etapa dezvoltării în ,continuare, deci, civilizaţia (civilizaţia este o etapă tranzitorie). În această fază a evoluţiei se naşte un fenomen nou, de care nimeni nu poate scăpa: se dezvoltă conştiinţa individului, sunt contestate ideile şi legile naturale (legile patriahale cu autoritatea pe care o au în ochii mulţimii). În această stare, în procesul devenirii sale genetice omul ca individ intră în contradicţie cu legile autorizate ale mulţimii, ale tuturor. De aceea îşi pierde pentru totdeauna credinţa în Dumnezeu. (Acest sfârşit l-au avut toate civilizaţiile; în Europa, de exemplu, unde civilizaţia a atins punctul culminant al dezvoltării, adică limita dezvoltării individului – credinţa în Dumnezeu a individului s-a prăbuşit). Această stare, adică divizarea mulţimii în indivizi, cu alte cuvinte civilizaţia, este o stare bolnavă. Pierderea ideii viabile despre Dumnezeu stă mărturie acestui fapt. Alt simptom al bolii constă în apariţia stării următoare: omul se simte rău, se plictiseşte, vrea să evadeze, pierde izvorul vieţii vii (jivoi jizni), nu mai cunoaşte sentimentele fireşti şi este conştient de toate acestea. Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Cugetari, Cultura, Literatură, Politica, Religie , , , , , , , , ,

Amor, sânge şi pârţuri

Neavând altă treabă, Alexine apucă pulanul cel alb ce se legăna fără noimă la şoldul sergentului de stradă. Şi-l vârî în partea din faţă şi-n scurt timp toate cele cinci personaje se porniră să juiseze de mama focului, în vreme ce sângele rănilor se scurgea pe covoare, pe draperii şi pe mobilă, în vreme ce pe stradă birja abandonată 3269 era remorcată, dimpreună cu calul ei, care se pârţâi pe tot parcursul, împuţind atmosfera.

(Amorurile unui prinţ, Guillaume Apollinaire, Editura Paralela 45)

Îndosariat la:Amor, Literatură , ,

Un bărbat seducător

Şi, într-adevăr, prinţul Vibescu mergea aşa cum se crede la Bucureşti că merg parizienii, adică, făcând nişte paşi mici şi grăbiţi, legănându-şi fundul. De-a dreptul încântător! Iar când un bărbat păşeşte aşa la Bucureşti, nici o femeie nu-i rezistă, fie ea şi soţia primului-ministru.
O dată ajuns în faţa porţii viceconsulatului Serbiei, Mony se pişă îndelung pe faţadă, după care sună (…)

(Amorurile unui prinţ, Guillaume Apollinaire, Editura Paralela 45)

Îndosariat la:Literatură , , , , ,

Dostoievski – Lecturi recomandate

…Îmi scrieţi că nu i-aţi dat până acum să citească fetei Dumneavoastră nimic din literatură, din teama de a nu-i dezvolta fantezia Mie însă mi se pare că asta nu este întru totul corect: fantezia este o forţă naturală a omului şi, cu atât mai mult, a tuturor copiilor la care ea este din cea mai fragedă vârstă, preponderentă faţă de toate celelalte însuşiri, foarte dezvoltată şi pretinde să fie hrănită. Nedându-i hrană, sau o omori, sau, din contră, îi permiţi să se dezvolte excesiv (singurul lucru într-adevăr nociv), prin propriile ei forţe. Un asemenea efort nu va face însă decât să epuizeze prematur latura spirituală a copilului. Pe când impresiile generate de frumos sunt necesare tocmai în copilărie. Pe când aveam 10 ani am văzut la Moscova un spectacol cu Hoţii de Schiller în care juca Mocealov şi Vă asigur că impresia extrem de puternică pe care mi-a făcut-o atunci a avut asupra laturii mele spirituale un efect benefic. La 12 ani l-am citit, la ţară, în timpul vacanţei, pe Walter Scott în întregime şi chiar dacă mi-am dezvoltat astfel fantezia şi sensibilitatea, măcar le-am îndreptat într-o direcţie bună şi nu într-una rea, mai ales că am luat cu mine în viaţă atâtea lucruri minunate şi atâtea impresii înălţătoare, încît e sigur că ele au constituit în sufletul meu o mare forţă pentru lupta cu impresiile seducătoare, pasionale şi degradante. Vă sfătuiesc şi pe Dumneavoastră să îi daţi acum fiicei: pe Walter Scott, mai ales că el a fost uitat de noi, ruşii, şi mai târziu, când va trăi propria ei viaţă, nu va mai găsi nici posibilitatea, şi nici nu va simţi nevoia de a-l cunoaşte singură pe acest mare scriitor; aşadar, prindeţi clipa pentru a i-l face cunoscut cât se mai află încă în casa părintească, căci Walter Scott are o mare importanţă pedagogică. Pe Dickens să-l citească în întregime, fără nici o excepţie. Faceţi-i cunoscută literatura secolelor trecute (Don Quijote şi chiar Gil Blas). Cel mai bine este să începeţi cu versuri. Pe Puşkin trebuie să-l citească tot – şi versurile şi proza. Pe Gogol la fel. Turgheniev, Goncearov, dacă doriţi; scrierile mele; nu cred însă să-i fie toate de folos. E bine să citească toată istoria lui Schlosser, pe cea rusească a lui Soloviov. E bine să nu-l ocoliţi pe Karamzin. Pe Kostomarov nu i-l daţi deocamdată. Cucerirea Peru-ului şi a Mexicului de Prescott sunt necesare. În general, operele istorice au o mare importanţă educativă. Lev Tolstoi trebuie citit în întregime. Shakespeare, Schiller, Goethe – toate acestea există şi în traduceri ruseşti foarte bune. Aşa deci, deocamdată este suficient şi atât. Veţi vedea şi Dumneavoastră că ulterior, cu trecerea anilor, se va mai putea adăuga câte ceva! Literatura din reviste ar trebui, pe cât posibil, exclusă, deocamdată cel puţin. Nu ştiu dacă veţi rămâne mulţumit de sfaturile mele. V-am scris după ce m-am gândit, îndelung şi din proprie experienţă. Dacă veţi fi mulţumit voi fi foarte bucuros. O întrevedere personală consider că ar fi, deocamdată, absolut inutilă, mai ales că acum se întâmplă să fiu într-adevăr foarte ocupat. În afară de asta, repet, nu mă consider deloc foarte competent în această problemă. V-am trimis un număr din Jurnal. El costă cu expediere cu tot doar 35; vă rămân dator cu 65 de copeici.
Scrisoare către N. L. Ozmidov. Staraia Russa, 18 august 1880 Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Literatură , , ,

Eminescu – Îndemn la solidaritate naţională

Eminescu şi-a dat seama de urmările triste ale dezlănţuirii pasiunilor personale în viaţa unei ţări. Clarvăzător a ceea ce ne-a slăbit în trecut, el descifrează căile viitorului şi înţelege ce poate salva fiinţa neamului. Făcând sufleteşte una cu organismul naţional, Eminescu are înţelegerea anticipatoare a tuturor problemelor de existenţă ale neamului. Conştient de binefacerile solidarităţii, el la Viena contribuie la unirea celor două societăţi studenţeşti şi-şi însuşeşte astfel programul cuprins de Mureşanu într-un vers pe care România Jună şi-l ia ca deviză: „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”. Încă din 1870, Eminescu îşi arată părerile sale. În articolul despre însemnătatea serbării de la Putna el îşi spune gândul asupra neînţelegerilor ce frământau generaţia de pe-atunci. Pricina neînţelegerilor, el găseşte nu numai în interesul personal de care se lasă biruit fiecare, ci şi în sciziunea adâncă dintre direcţiile pe care au apucat unii de-o parte, alţii – de alta. Simple divergenţe în păreri sfârşesc prin a deveni acuzări de intenţii subversive şi neîncredere, din pricina caracterului nostru violent. Răul cel mare e că o asemenea stare de lucruri se perpetuează şi, fatal, divergenţele devin din ce în ce mai mari. Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Istorie, Literatură , , , , ,

Eminescu – dragostea de neam şi ţară

De la primele sale poezii Eminescu şi-a manifestat sentimentele de dragoste pentru ţară şi neamul românesc. În poezia Din străinătate, pe care-o scrie în 1865 şi o publică în 1866 în Familia, Eminescu exprimă nostalgia ţinutului natal. În jurul său poetul vede numai veselie, toţi se lasă în voia încântărilor şi se bucură de plăcerile ce li le-ntind zile lipsite de grijă. Între toţi, un singur om e nemângâiat – poetul nostru:
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L’a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Eminescu ar vrea să se afle din nou în satul său natal, să rătăcească în labirintul codrului pe care l-a iubit în copilărie, să salute colibele liniştite, respirătoare de viaţă simplă, capabile să deştepte visări poetice.
Gândindu-se la valea ce undulează de flori, la muntele ce-şi pierde fruntea în negură şi nori, la câmpia înfloritoare ce-a ţesut zilele albe ale copilăriei poetului, la jocurile de altădată, la murmurul melodic al râului, corul păsărilor şi freamătul frunzelor, la tot cadrul naturii în care-au mijit primele şoptiri de dor, Eminescu exclamă:
Da! Da! aşi fi ferice, de-aşi fi încă odată
În patria-mi iubită, în locul meu natal Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Istorie, Literatură , , , , ,

Informaţia e de groază

Omul bine informat – acesta este idealul modern. Iar mintea unui om bine informat este ceva înfiorător. Este ca un magazin de vechituri, numai monştri şi praf, cu toate articolele preţuite deasupra valorii lor.
(Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde, Editura Univers)

Îndosariat la:Literatură, Vorbe celebre , , , , , ,

Portretul lui Oscar Wilde

(…) orice portret care este pictat cu sentiment este portretul artistului, nu al modelului. Modelul reprezintă doar un accident, ocazia. Pictorul nu-l înfăţişează pe el; de fapt, pictorul se înfăţişează pe sine pe pânza colorată. Motivul pentru care nu voi expune acest tablou este că cred că în el mi-am expus secretul sufletului meu.

(Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde, Editura Univers)

Îndosariat la:Literatură, Vorbe celebre , , , , ,

Ce e mai rău decât să se vorbească despre tine

(…) Ce ciudaţi sunteţi şi voi, pictorii. Faceţi orice pentru a avea o reputaţie. Şi imediat ce căpătaţi una, parcă aţi vrea să renunţaţi la ea. E lipsit de sens, pentru că pe lume există doar un singur lucru mai rău decât să se vorbească despre tine, şi anume să nu se vorbească despre tine (…)

(Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde, Editura Univers)

Îndosariat la:Literatură , , , ,

Roman inspirat din viata in centrele de plasament

Luni, 10 noiembrie, ora 18:00, la Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti – ArCuB, va avea loc lansarea romanelor “Drumul spre lumina” si “Propria inchisoare”, scrise de Antinana Mizu, o tanara de origine aromana din Bucuresti.
“Drumul spre lumina” trateaza o drama universala a femeii aflate intr-o situatie demna de mila, la pragul dintre real si ireal. Personajul central al romanului, Andreea, lupta sa-si gaseasca drumul in viata, subjugata fiind de o boala psihica.
“Propria inchisoare” trateaza viata unor tineri dintr-un centru de plasament. Persoanjul central, Dana, traieste intr-o lume diforma, reala si a propriei ei minti. Impreuna cu Eric, un tanar paralizat in scaunul cu rotile, Dana resueste sa evadeze…
“In romanele mele exista, desigur, multa imaginatie, dar toate [tanara a scris 8 romane] sunt inspirate din propria-mi viata, marcata de 4 ani de psihoterapie pentru a vorbi aproape fara blocaje”.

E-mail Autor: sahra_crom@yahoo.com

Îndosariat la:Literatură , , , , , ,