Socialul din combinaţii chimice

Prima idee care ne vine în minte este că Ostwald a vrut să transpună în sociologie un punct de vedere fizico-chimic (…) Nu este nevoie, pentru aceasta, să cunoşti teoriile chimice în detaliu, nici chiar formula lor.
Ostwald a încercat să întocmească printr-o teorie nouă teoria biologică vulgarizată de Darwin, de Spencer şi de o întreagă şcoală în secolul al XIX-lea. În loc să considere, de exemplu, Statul drept organism ale cărui grupări secundare ar fi celulele, indivizii fiind la rândul lor elementele acestor celule, Ostwald a vrut să considere grupurile sociale ca drept combinaţii chimice. Există în ambele cazuri stabile şi instabile; punând împreună anumite grupuri sau anumiţi indivizi se produc reacţii, iar în alte cazuri apar amalgamarea sau disocierea.
Toţi aceşti termeni aparţin în aceeaşi măsură vocabularului chimiştilor cât şi celui al politicienilor şi sociologilor. Ostwald nu e deloc aici un inventator: Emile Waxweiler, director al Institutului de Sociologie Solvay, un savant belgian, este primul care a analizat în detaliu fenomele sociale din punct de vedere energetic sub influenţa lui M.Ernest Salvay. Şi remarc că şi Ostwwald are relaţii directe cu Solvay, căci conduce un Institut de Chimie fondat de către acesta din urmă la Leipzig şi de aici descoperiri răsunătoare rapid aplicate armatelor aliate.

Îndosariat la:Cultura, Filozofie , Filozofie, Fouille, gennep, nietzsche vointa, ostwald stat, patriotism, Sociologie

Filozofia carteziană

Ca şi Bacon, interesul lui Descartes se îndreaptă către cunoaşterea ştiinţifică. Ştiinţa e atât un mijloc de cunoaştere a realităţii cât şi de ralizare a binelui şi fericirii umane. Metoda potrivită pentru descoperirea adevărului ar fi metoda deductivă, de esenţă matematică, prin care se stabileau nişte reguli în ajutorul cărora, cei care le observă nu vor presupune niciodată ca adevărat ceea ce e fals.

Cele 4 reguli sunt: 1) Regula evidenţei raţionale (un lucru e adevărat numai atunci când e cunoscut prin evitarea prejudecăţilor şi a tot ce nu se înfăţişează clar şi distinct); 2) Regula analizei; 3) Regula sintezei; 4) Regula enumerării.

Aşadar, plecând de la câteva adevăruri iniţiale sau numai de la unul, prin deducţie treptată se ajunge la cunoaşterea altor adevăruri. Dar, până la a aplica această metodă deductivă, trebuie găsit adevărul iniţial, evidenţa raţională incontestabilă, sarcină ce revine metodei carteziene. În ce constă această metodă? În afirmaţia-axiomă: Dubito ergo cogito, cogito ergo sum.

Îndosariat la:Filozofie , cunoasterea stiintifica, descartes cuget deci exist, Filozofie, metoda deductiva

Originea tragediei antice

Trebuie acum să chemăm în ajutor toate principiile estetice expuse pînă aici, ca să nu ne pierdem în acel labirint care este originea tragediei greceşti. Nu cred că afirm o absurditate dacă spun că această problemă nu a fost niciodată pusă în serios – cu atît mai puţin rezolvată – deşi s-au cîrpit şi s-au rupt din nou de nenumărate ori zdrenţele roase ale tradiţiei antice. Această tradiţie ne spune cu toată hotărîrea că tragedia s-a născut din corul tragic şi că la început era cor şi numai cor. Astfel ne vedem constrînşi să pătrundem pînă în inima acestui cor, care este adevărata dramă primitivă, fără să ne mulţumim cu teoriile curente ale esteticienilor, ce susţin că corul ar reprezenta pe spectatorul ideal sau poporul în opoziţie cu personajele princiare de pe scenă. O vorbă a lui Aristotel pare a fi inspirat această din urmă explicaţie plină de nobleţe în ochii multor politicieni, anume că legea morală nestrămutată ar fi fost întruchipată de democraţii din Atena în corul popular, care avea totdeauna dreptate în faţa exceselor şi a desfrîului regilor.

Acest cuvînt al lui Aristotel este lipsit de valoare în ceea ce priveşte formarea iniţială a tragediei, deoarece opoziţia dintre popor şi rege, şi, în general, orice idee politico-socială este străină originii pur religioase a tragediei; dar şi în privinţa formei clasice a corului la Eschyl şi la Sofocle, am considera un sacrilegiu să vorbim de un fel de „reprezentare constituţională a poporului”. Dar s-au găsit unii care n-au pregetat să comită acest sacrilegiu. Constituţiile statelor antice nu au cunoscut in praxi reprezentarea populară. Să sperăm că nici nu au putut-o „presimţi” măcar în tragedie.

Îndosariat la:Filozofie, Mitologie , Filozofie, Mitologie, nasterea tragediei din corul tragic, nietzsche nasterea tragediei din spiritul muzicii

Apolinic si dionisiac

Ştiinţa esteticii va fi făcut un mare pas înainte cînd vom fi ajuns nu numai la concluzia logică, ci şi la convingerea intuitivă directă că evoluţia permanentă a artei este legată de dualismul apolinic-dionisiac, aşa cum zămislirea depinde de dualitatea sexelor ce se combat mereu şi nu se împacă decît periodic. Termenii – apolinic şi dionisiac – îi împrumutăm de la greci. Aceştia nu îşi exprimau teroriile ezoterice, atît de profunde, ale concepţiilor lor despre artă în noţiuni, ci le întruchipau în figurile grăitoare ale zeilor lor, pe care le putea pricepe cel ager la minte.

Cele două zeităţi ale artei, Apollo şi Dionysos, ne fac să ajungem la concluzia că, în universul grecilor există un contrast uriaş, atît în origine, cît şi în finalitate, între artele plastice (cele apolinice) şi cea neplastică (muzica), adică arta lui Dionysos. Amîndouă pornirile, atît de deosebite, înaintează paralel, de obicei certîndu-se făţiş, dînd naştere, prin emulaţie, unor creaţii mereu mai viguroase; astfel se perpetuează lupta din sînul acelui contrast pe care denumirea comună “arta” îl anulează doar aparent pînă ce printr-un miracol metafizic al “voinţei” eline să apară îngemănate şi, prin această împerechere, să făurească tragedia atică, acea operă de artă atît dionisiacă, cît şi apolinică.

Pentru a ne închipui mai bine acele două tendinţe, să ni le reprezentăm mai întîi ca două lumi distincte alte artei; una a visului, cealaltă a beţiei; între aceste două fenomene fiziologice, putem observa un contrast asemănător aceluia dintre apolinic şi dionisiac. După închipuirea lui Lucreţiu, în vis li s-au arătat sufletelor omeneşti întîia oară minunatele făpturi divine, în vis a văzut marele sculptor formele încîntătoare ale unor fiinţe supraumane; dacă l-ai fi întrebat pe poetul elin despre tainele relaţiei poetice, ar fi evocat şi el visul, exprimînd o părere asemănătoare cu cea a lui Hans Sachs din Maeştrii Cîntăreţi: “Amice, tocmai în aceasta constă opera poetului, că ia aminte la visele sale şi le interpretează. Crede-mă, cea mai reală iluzie a omului i se dezvăluie în vis: toată arta poetică nu este decît o tălmăcire a viselor adevărate”.

Îndosariat la:Filozofie, Mitologie , Filozofie, Mitologie, Nasterea tragediei din spiritul muzicii, Nietzsche apolinic si dionisiac

Seneca şi doctrina creştină

Seneca a fost unul din cei mai mari filosofi ai Romei antice, alături de Cicero, Lucretius, Salustius. El a trăit în perioada de expansiune a Imperiului Roman, la curtea împăratului Nero. Operele sale filosofice au constituit pentru creştini o sursă de inspiraţie pentru doctrina creştină, inclusiv doctrina Evangheliilor.

Creştinii, conştienţi fiind că s-au inspirat din opera marelui filosof antic, au fabricat o corespondenţă între apostolul Pavel şi Seneca şi au declarat chiar că Seneca s-a creştinat, ceea ce este un neadevăr istoric şi un fals evident.

Seneca aparţinea curentului stoic. El dispreţuia luxul, îmbuibarea, viaţa lipsită de orice preocupare înaltă. În vasta lui operă sunt foarte multe pasaje care se aseamănă cu religia creştină. Este trist că exponenţii acestei religii scriau în Biblie că „filosofia este o nebunie.“ Ea cuprinde un set de norme şi valori care îi pot conferi omului o călăuză în viaţă, un îndreptar demn de urmat.

Dar să vedem paralelismele doctrinei stoice a lui Seneca cu cele ale Bibliei:

1). Îndreptarea păcătosului

a) Preceptele Bibliei

„Nu doresc moartea păcătosului ci îndreptarea lui“

b) Preceptele lui Seneca

„Cât de omenesc va fi să arăţi un suflet blând şi părintesc faţă de cei vinovaţi şi să nu le urmezi pildele ci să-i aduci pe calea cea bună“ (Despre mânie, Op. cit. pag. 24)

2). Iubirea de vrăjmaş şi iertarea păcatelor acestuia

a) Precepte biblice

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploile peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.“ (Matei 5 : 44 – 45)

b) Preceptele lui Seneca

„Nu este în firea unui om înţelept să urască pe cei rătăciţi; altminteri se va urî pe sine.” (Despre manie, din ciclul Seneca, scrieri filosofice alese, Biblioteca pentru tineret, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981, pag. 24)

3). Sursa răului

a) Precepte creştine

„Ce iese din gură, vine din inimă şi aceea spurcă pe om.“ (Matei 15 : 18)

b) Preceptele lui Seneca

„Prin urmare, trebuie să ştim că răul de care suferim nu vine din locurile în care ne aflăm, ci dimpotrivă, dinlăuntrul nostru.”

„Dar ia seama: poate că întreg răul vine din sufletul tău.“ (Despre liniştea sufletului, Op. cit. pag. 81, 85)

4). Prieteniile rele strică năravurile bune

a) Precepte creştine

„Cine umblă cu înţelepţii se fac înţelepţi dar cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz.“ (Proverbe 13 : 20)

b) Preceptele lui Seneca

„Când ne alegem prietenii, să-i căutăm pe cei mai puţin atinşi de defecte.”

„Răul se răspândeşte când bolnavii se amestecă cu oamenii sănătoşi.“ (Despre liniştea sufletului, Op. cit. pag. 89)

5). Nu judeca

a) Precepte biblice

„Nu judeca ca să nu fii judecat.“ (Biblia)

b) Preceptele lui Seneca

„Unii trebuie să înveţe să nu reproşeze nimic.“ (Despre binefaceri, Op. cit. pag. 138)

6). A face milostenii, a da din inimă

a) Precepte biblice

„Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru şi atunci toate vor fi curate.“ (Luca 11 : 41)

b) Preceptele lui Seneca

„A nu urmări rodul binefacerilor, ci binefacerile înseşi, a căuta binele după ce a cunoscut numai răul, iată ce este propriu unei inimi mărinimoase şi bune. Ce măreţie ar avea actul de a fi de folos multor oameni dacă n-ar rămâne nimeni dezamăgit.“ (Despre binefaceri, Op. cit. pag. 138)

Îndosariat la:Cugetari, Filozofie, Istorie, Religie , Religie, Istorie, Filozofie, Cugetari, seneca citate, filozofii antici si crestinismul, paganism crestinism, precepte filozofice Seneca, precepte biblice

Expresii, proverbe si cugetari latine

Magister dixit (Profesorul a spus)
Repetitio est mater studiorum (Repetitia este mama invataturii)
Fugit irreparabile tempus (Timpul fuge fara sa se mai intoarca) – Vergilius, Georgica
Homo inter homines sum (Sunt un om intre oameni) – Caececilius, Excerptae
Vae soli (Vai de omul singur) – Vulgata, Ecclesiastul
Tertium non datur (O a treia posibilitate nu exista; Ori vinovat, ori nevinovat) – Cato, Disticha Moralia
Ex cathedra (De la catedra; fara drept de contrazicere)
Modus dicendi (Felul de a se exprima)
Nudis verbis (In cuvinte simple)
Rara avis in terris (Pasare rara pe pamant) – Juvenalis, Satirae
Exempli gratia (De exemplu)

Îndosariat la:Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, Vorbe celebre , Cugetari, Cultura generala, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, Proverbe cugetari maxime expresii latine, Vorbe celebre

Despre legi

Zaleucus, legiuitorul Locrilor, spunea ca legile sunt la fel ca panza de paianjen: daca nimereste in ea o musca sau un tantar, se prinde, iar daca se o viespe sau o albina, o rupe si zboara; tot astfel daca nimereste in legi un sarac, e prins, iar daca-i unul bogat sau iscusit la vorba, le desface si scapa. (citat de Stobaeus, compilator de texte grecesti, secolul V)

Niciodata nu vor fi respectate legile intr-un stat unde nu exista frica. (Sofocle, dramaturg grec, aprox. 496 – 406 i.Hr.)

Nu exista ceva mai bun pentru un stat decat legi bine alcatuite. (Euripide, dramaturg grec, 480-406 i.Hr.)

Ce folosesc legile deșarte, fara moravuri (bune)? (Horatiu, poet latin, 65-8 i.Hr.)

Cu cat un stat e mai corupt, cu atat are mai multe legi (Tacitus, senator si istoric roman, 56-117)

Îndosariat la:Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, Politica, Teatru , citate antichitate legi, citate coruptie legi, citate legi, Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, maxime legi, Politica, Teatru

Nasterea si moartea in antichitate

NASTEREA 

Grecii nu intrebuinteaza corect termenii nastere si moarte; caci nimic nu se naste, nici nu moare, ci (numai) se amesteca si se separa din lucrurile care exista. De aceea ai ar putea numi corect nasterea amestec, iar moartea separatie (Anaxagoras, filosof grec, 500-428 i. Hr.)

Eu sustin ca cel mai bine pentru om este sa nu se nasca (Euripide, dramaturg grec, 480-406 i.Hr.)

Ar trebui ca noi sa ne adunam si sa bocim pe acela ce se naste, pentru nenorocirile care-l asteapta; iar pe cel care a murit si care a incetat de a mai suferi, sa-l insotim cu bucurie si cu vorbe de bun augur (Cicero, scriitor si filosof latin, 106-43 i.Hr.)

Nici un lucru nu se poate naste intr-un mod supranatural din nimic (Lucretius, poet si filosof latin, aprox. 99-55 i.Hr.)

In cercul existentei care se invarteste (vesnic), cine nu moare sau nu se naste? (Dar numai) acela se naste (intr-adevar) prin a carui nastere neamul sau se inalta (Bhartrhari, filosof si lingvist hindus, aprox. 570-651 d. Hr.)

Îndosariat la:Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, Teatru , citate maxime Anaxagoras, citate maxime Bhartrhari, citate maxime Cicero, citate maxime Democrit, citate maxime Euripide, citate maxime Herodot, citate maxime Lucretius, citate maxime Mahabharata, citate maxime Pancatantra, citate maxime Publilius Syrus, citate maxime Semonides, citate maxime Seneca, citate maxime Simylus, Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Filozofie, Istorie, maxime cugetari moarte, maxime cugetari nastere, moartea antichitate citate, nasterea antichitate citate, Teatru

Rationalistii Platon si Augustin

Platon bazeaza filozofia sa pe intuitiile a priori si pe rationament. Intuitiile a priori le numeste idei, care sunt dupa el invariabile, tipurile eterne ale lucrurilor, care singure pot face obiectul unei stiinte adevarate. Ideile sunt singurele realitati, sunt mai reale decat obiectele sensibile. Ele sunt originalul etern, fata de care lucrurile sensibile nu sunt decat copii, imitatii, imagini imperfecte. Lumea sensibila nu e altceva decat o alegorie. Ideea singura este deci importanta pentru cugetator. Raportul dintre idei si lucrurile sensibile se reduce la aceea ca lucrurile numai evoca ideile, nu le si creeaza.

Rolul filozofului dar e de a se pune in contact cu ideile, pe care noi le posedam a priori si singura metoda care face posibil acest lucru este rationamentul, prin care, pe cale deductiva, noi scoatem principiile eterne avand ca punct de plecare aperceperea a priori.

Omul are ca scop Ideea, care e totuna cu Dumnezeu, cu Binele suprem, cu Justitia absoluta; acesteia omul trebuie sa se asemene. Cum Dumnezeu este Binele, Justitia, a te asemana cu Dumnezeu inseamna sa fii bun, adica sa realizezi justitia.

Îndosariat la:Filozofie, Istorie , Binele Justitia, Filozofie, Frumosul Platon, Istorie, lumea sensibila lumea ideatica, Platon Aristotel rationalism, rolul filozofului Platon, statul Platon

Stiu ca nu stiu nimic

Eu nu stiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu insumi; eu ma aflu intr-o ignoranta teribila a tuturor lucrurilor; eu nu stiu ce e corpul meu, ce sunt simturile mele, ce este sufletul meu si insasi aceasta parte a mea care gandeste ceea ce spun, care mediteaza asupra oricarui lucru si asupra ei insasi, fara a se cunoaste mai mult decat restul. Eu vad aceste spatii inspaimantatoare ale universului care ma inchid si ma gasesc legat de un ungher al acestei vaste intinderi, fara a sti de ce sunt asezat mai degraba in acest loc, decat in altul, nici de ce putinul timp ce mi-e dat sa traiesc imi este hotarat in punctul acesta mai degraba decat in altul din intreaga eternitate care m-a precedat si din cea care ma urmeaza (…) Tot ceea ce cunosc e ca trebuie sa mor in curand, dar ceea ce ignor mai mult este insasi aceasta moarte pe care n-o pot evita.

(Blaise Pascal, 1623-1662, Cugetari)

Îndosariat la:Cugetari, Filozofie, Vorbe celebre , Cugetari, Filozofie, Pascal cugetari citate, Pascal cunoastere, Vorbe celebre