Când omul trăieşte în mulţime (în comunele primitive patriarhale pe care le cunoaştem din legende), atunci el, acest om, trăieşte spontan (neposredstvenno). Apoi urmează etapa tranzitorie, etapa dezvoltării în ,continuare, deci, civilizaţia (civilizaţia este o etapă tranzitorie). În această fază a evoluţiei se naşte un fenomen nou, de care nimeni nu poate scăpa: se dezvoltă conştiinţa individului, sunt contestate ideile şi legile naturale (legile patriahale cu autoritatea pe care o au în ochii mulţimii). În această stare, în procesul devenirii sale genetice omul ca individ intră în contradicţie cu legile autorizate ale mulţimii, ale tuturor. De aceea îşi pierde pentru totdeauna credinţa în Dumnezeu. (Acest sfârşit l-au avut toate civilizaţiile; în Europa, de exemplu, unde civilizaţia a atins punctul culminant al dezvoltării, adică limita dezvoltării individului – credinţa în Dumnezeu a individului s-a prăbuşit). Această stare, adică divizarea mulţimii în indivizi, cu alte cuvinte civilizaţia, este o stare bolnavă. Pierderea ideii viabile despre Dumnezeu stă mărturie acestui fapt. Alt simptom al bolii constă în apariţia stării următoare: omul se simte rău, se plictiseşte, vrea să evadeze, pierde izvorul vieţii vii (jivoi jizni), nu mai cunoaşte sentimentele fireşti şi este conştient de toate acestea. Read the rest of this entry »
Îndosariat la:Cugetari, Cultura, Literatură, Politica, Religie , caietul de insemnari, citate celebre, crestinism, Cugetari, Dostoievski, Literatură, Politica, Religie, socialism
