Sărăcia nu-i un viciu, prietene, că e însă praf de puşcă, asta se ştie!
Din disperare se naşte o nouă perspectivă.
(Dostoievski)
Îndosariat la:Cugetari, Literatură, Vorbe celebre , citate disperare, citate dostoievski, citate saracie
iunie 19, 2009 • 7:15 am 0
Sărăcia nu-i un viciu, prietene, că e însă praf de puşcă, asta se ştie!
Din disperare se naşte o nouă perspectivă.
(Dostoievski)
Îndosariat la:Cugetari, Literatură, Vorbe celebre , citate disperare, citate dostoievski, citate saracie
octombrie 27, 2008 • 8:47 pm 0
În locul unei activităţi utile apare răul.
Frumuseţea va salva lumea.
De ce în construcţia lumii sunt indispensabili cei condamnaţi la moarte?
Smerenia este forţa cea mai puternică.
Smerenia este cea mai straşnică forţă care poate exista vreodată pe lume.
Frumosul este mai important decât pâinea, frumosul este mai util decât pâinea!
Fără frumos, omul nici nu poate trăi, nici nu trebuie să trăiască, el trebuie să respingă o asemenea viaţă în care nu are ce face.
Tot ce este bun şi frumos se zămisleşte prin improvizaţie.
Femeia se naşte aristocrată şi, dacă se dovedeşte demnă moral, este egală cu oricine, este egală cu regii.
Salvarea ne-o vor aduce cultura şi femeia.
Omul trăieşte doar datorită exemplelor frumoase.
Când ai prea mulţi lângă tine, n-ai nici un prieten.
Cine iubeşte prea mult omenirea în general, acela, de cele mai multe ori, nu este în stare să iubească omul în particular.
Tragismul constă în conştiinţa monstruozităţii.[...] Tragismul subteranei este un tragism al suferinţei, al autoflagelării, al conştiinţei de mai bine fără putinţa de a atinge acest mai bine şi, în primul rând, al convingerii de necontestat a acestor nefericiţi, că toţi sunt la fel ca ei, deci, la ce bun să se mai îndrepte.
Da, este bine să trăieşti pe pământ, să trăieşti şi să mori. Şi cel mai bine e să te uiţi la copii. Viaţa mea a trecut, dar ei…
Fără copii ar fi fost imposibil să iubesti într-atât omenirea. Read the rest of this entry »
Îndosariat la:Expresii/maxime/zicatori, Literatură, Vorbe celebre , citate celebre, citate copii, citate dostoievski, citate om, Expresii/maxime/zicatori, Literatură, maxime, Vorbe celebre
octombrie 3, 2008 • 6:13 pm 0
Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, şi dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui ţel, n-am să consider că am pierdut timpui degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.
Poate să existe oare un tablou fără lumini şi umbre? Despre lumină avem idee numai pentru că există şi umbra. Noţiunile de bine şi rău au apărut fiindcă în viaţă binele şi răul se află permanent împreună, unul alături de celălalt.
Iubesc literatura pentru că este o manifestare a vieţii poporului, oglinda societăţii… Cine poate să formuleze ideile noi în asemenea formă ca să fie înţelese de popor, cine, oare, dacă nu literatura?… Fără literatură, societatea nu poate exista… Read the rest of this entry »
Îndosariat la:Expresii/maxime/zicatori, Vorbe celebre , citate dostoievski, citate literatura, citate om, Expresii/maxime/zicatori, Vorbe celebre
iunie 11, 2008 • 5:22 am 0
…Iată că mai am şi o rugăminte către Dumneavoastră; am conceput şi în curând voi începe să scriu un mare roman în care vor apărea des, printre alţii, şi copii, şi anume minori, aproximativ între 7 şi 15 ani. Vor apărea mulţi copii. Îi studiez cum i-am studiat de altfel întreaga viaţă, îi iubesc foarte tare şi am şi eu. Însă observaţiile unui om ca Dumneavoastră (eu înţeleg acest lucru) ar fi preţioase. Deci vă rog să-mi scrieţi despre copii ce ştiţi dumneavoastră. Şi despre copiii petersburghezi, care vă strigau nenicule şi despre copiii din Elizavetgrad, şi despre tot ce ştiţi dumneavoastră. (Întâmplări, obiceiuri, răspunsuri, cuvinte şi cuvinţele, trăsături, familia, credinţa, ticăloşia şi nevinovăţia; natura şi profesorul, limba latină şi altele, şi altele – într-un cuvânt, ce ştiţi dumneavoastră.) Mă veţi ajuta foarte mult, vă voi fi foarte recunoscător şi voi aştepta cu o cumplită nerăbdare.
Scrisoare către V. V. Mihailov, Petersburg, 16 martie 1878 Read the rest of this entry »
Îndosariat la:Literatură , citate dostoievski, Literatură, scrisori dostoievski, sursa roman karamazov