Orice om ar trebuie să aibă ceva pe care să-l poată modela după chipul său, la fel cum el este modelat după Cel de Sus. Dar, pentru că nu e Dumnezeu, ci doar creaţia Lui, tot ce creează omul are limite; şi tot ce are omul trebuie să fie limitat, strict, mărunt.

Când spun Capitalism, mă refer de regulă la acea realitate economică în care există o clasă de capitalişti (…) relativ mică în mâna cărora este concentrat atât de mult capital, încât e nevoie de enorm de mulţi cetăţeni care să-i servească pe aceşti capitalişti pentru un salariu.

Adevărul că ceea ce numim Capitalism ar trebui numit Proletarianism. Ideea e următoarea, nu câţiva oameni posadă capital, ci majoritatea oamenilor au un salariu pentru că nu au capital.

Şi capitalismul, şi comunismul au la bază aceeaşi idee: concentrarea avuţiei, ceea ce distruge proprietatea privată.

Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulţi capitalişti, ci prea puţini capitalişti.

Gilbert Keith Chesterton (1874–1936), scriitor

Eu nu sunt făcut pentru bucurie, nu trebuie să caut plăcerea: vai mie când cad în braţele călduţe şi adormitoare ale fericirii! Dacă vreau să rămân credincios raţiunii de-a fi a sufletului meu, jurământului pe care l-am făcut născându-mă a doua oară, pactului pe cre l-am încheiat cu viaţa şi cu moartea, nu trebuie să mă abandonez şi să prind gustul poşircii lăptoase a îndestulării comune.
Prea multă rânduială, prea multă pace, prea multă tihnă există acum în viaţa mea (…)
Azi toată viaţa mea e bine rânduită şi aranjată (…)
Nu vreau să fiu nici mulţumit, nici liniştit, nici fericit, nici bogat.

(Giovanni Papini, Un om sfârşit, Editura Polirom)

Pe vremea aceea, cuvântul meu meu preferat era eliberare. Eliberare de lucrul acesta şi de celălalt, de acum şi apoi, de aici şi de dincolo: eliberare de toate.
Voiam să mă despoi pe mine însumi şi să despoi totul: să mă întorc la nuditatea perfectă, la înspăimântătoarea libertate a unui ateu radical şi universal. Iar când mi s-a părut că sunt gol şi că durerile şi gândurile lumii nu mai sunt ale mele, am vrut să-mi reclădesc lumea mea. În două feluri: prin puterea spiritului şi prin evocarea fantasticului – cu ajutorul voinţei şi poeziei.

(Giovanni Papini, Un om sfarsit, Editura Polirom)

Prea mult idealism, spun înţelepţii care s-au învăţat cu bălegarul.

(Giovanni Papini, Un om sfârşit, Editura Humanitas)

Lumea e reprezentare – da, dar eu nu cunosc alte reprezentări în afară de-ale mele. Cele ale altora îmi sunt necunoscute, ca şi esenţa fenomenelor neînsufleţite. Mintea celorlalţi există numai ca ipoteză a minţii mele. Lumea e aşadar reprezentarea mea, lumea e sufletul meu, lumea sunt eu.

(Giovanni Papini, Un om sfârşit, Editura Polirom)

Eu nu sunt un om în adevăratul sens al cuvântului. Nu sunt un om ca toţi ceilalţi, un om în carne şi oase, un bărbat născut din femeie. Nu am venit pe lume precum semenii mei. Nimeni nu mi-a vegheat leagănul, nici primii ani de viaţă. Nu am cunoscut nearăbdarea adolescenţei sau siguranţa legăturilor de familie. Eu – şi voi spune asta în auzul întregii lumi, fie că mă credeţi sau nu – sunt doar o figură născută dintr-un vis… Exist numai pentru că cineva mă visează, cineva care, dormind, mă vede micşorându-mă, acţionând şi trăind – sau, chiar acum, rostind aceste cuvinte”.

(Giovanni Papini)

Pana cand, intr-o progresie lenta (…) se ajunge la totala si absoluta imbecilitate in care nimeni nu-si mai aduce aminte de nimic, nici macar de lucrurile elementare, cum ar fi de exemplu sa simti ca esti diferit de o piatra sau de un meteorit. Acesta ar fi stadiul de beatitudine.
Cineva a spus ca e o stare foarte asemanatoare cu a plumbului.

(Ermanno Cavazzoni, Calendarul imbecililor, Editura Humanitas)

Cheltuielile cresc pentru a atinge valoarea veniturilor. (C. Northcote Parkinson)

Pentru fiecare greşeală pe care o comit amatorii, există întotdeauna o versiune mult mai sofisticată a acesteia pe care o comit experţii (Amos Tversky)

Corporaţia: o entitate ingenioasă, creată pentru a obţine profit individual fără responsabilitate individuală (Ambrose Bierce)

“Dincolo de noile canale de comunicare, de politicile de marketing şi de tot felul de alte strategii, conţinutul, ideea sunt mai presus de tehnologie”. Cu această idee a pornit, acum exact un an Paginademedia.ro. Citatul este al lui Carlo Campos, directorul Innovation Media Consulting Group.

În 1909 [Einstein] se mutase la Zurich ca să devină profesor asociat la Universitate. În anul următor i se născuse al doilea fiu, Eduard, cunoscut ca Tede sau Tedel. Acest copil nefericit pare să fi avut de la început probleme psihice. Durerea pe care acest fapt i-a pricinuit-o lui Einstein e dezvăluită într-o scrisoare trimisă lui Michele Besso în 1917, pe când Tede avea 6 ani: “Starea fiului meu cel mic mă îngrijorează foarte tare. Este imposibil să devină într-o bună zi un om ca toţi ceilalţi. Cine ştie, poate ar fi mai bine pentru el să părăsească această lume înainte de a fi cunoscut viaţa”. (…)
Tede şi-a petrecut viaţa înăuntrul şi în afara spitalelor psihiatrice şi a murit, în cele din urmă, în Elveţia, în 1965.

(Albert Einstein şi frontierele fizicii, Jeremy Bernstein, Editura Humanitas)