Psyche şi Amor sau pilda dragostei

Nicicând aezii nu glorificau în slăvi adevărata dragoste, mai mult decât prin basmul iubirii dintre Psyche şi Amor sau dintre suflet şi dragoste.
Semnificaţia ei este foarte mare: Psyche, sufletul, trece prin nenumărate încercări pentru a câştiga dragostea, adică pe Amor, iar la sfârşit, din unirea celor doi se naşte Voluptatea.
Acest basm a fost scris de Apuleus şi încorporat în romanul său „Metamorphoses” sau „Măgarul de Aur”.

Pentru frumuseţea lui îl voi reproduce detaliat.
Apuleus ne spune că au fost odată, într-o ţară îndepărtată, un rege şi o regină care aveau trei fete înzestrate cu o frumuseţe rară. Dintre ele cea mai frumoasă era cea mai mică, Psyche. Nu erau cuvinte de laudă care să exprime frumuseţea acestei fete. Locuitorii întregii ţări, dar şi străinii din ţări mai apropiate sau mai îndepărtate, veneau să o vadă pe preafrumoasa Psyche. Atât de mult o iubeau încât îi ofereau onoruri la fel de mari ca unei zeiţe. O considerau o a doua Venus, o Venus pământeană, nu o Venus născută din spuma mării.

Îndosariat la:Amor, Mitologie , dragoste curata, oracolul milet, sageti cupidon, voiluptatea antichitate

Vârstele omenirii

Poeţii cântau mai ales în vremea lui Augustus, părintele Romei şi instauratorul Principatului, cele patru vârste şi mai ales vârsta de aur. Astfel poporul îşi manifesta dorinţa de a înlătura relele sociale şi a reveni la viaţa din vârsta de aur.
Astfel există în legende patru vârste ale omului: de aur, de argint, de bronz sau aramă şi de fier. Prima a fost cea de aur pe care poetul Ovidiu o descrie astfel în opera sa „Metamorphoses”: „Prima vârstă a fost cea de aur, aceea a primăverii veşnice. Ea era de la sine, fără vreo judecată şi fără vreo lege, respecta dreptatea şi încrederea. Teama de pedeapsă lipsea. Nu se citeau cuvinte ameninţătoare pe table de bronz, nici mulţimea nu pălea rugătoare în faţa judecătorului, ci oamenii se simţeau în siguranţă fără judecată. Oraşele încă nu erau încinse cu şanţuri adânci. Nu exista nici lungul bucium, nici încovoiatul corn de aramă, nici coifuri, nici săbii; fără îndatorirea armelor semiţiile trăiau în linişte, într-o odihnă plăcută. Pământul însuşi, slobod şi neatins de greblă sau de vreun fier de plug, producea totul de la sine… Pământul nemuncit dădea roade şi ogorul, fără ani de odihnă, unduia galben de spicele-i grele. Curgeau fluvii de lapte şi fluvii de nectar şi din stejarul verde picura galbenă mierea.” Tibul referindu-se la această primă vârstă exclama în „Libri Elegiarum”: „Cât de fericit era omul sub domnia lui Saturn!”

Îndosariat la:Istorie, Mitologie , cele 4 varste, lapte si miere, varsta de argint, varsta de aur, varsta de bronz, varsta de fier, vergiliu

Omul în mitologia greco-romană

Apariţia omului a fost legată de voinţa şi acţiunea Titanului Prometeu, care în limba greacă înseamnă „providenţa zeilor” (pronianteu) de unde avem şi denumirea de pronie divină sau voinţă divină. Despre om se spune că este singura fiinţă gânditoare care are cunoştinţă despre zei („Despre natura zeilor” – Cicero).
(…) De asemenea, omul a beneficiat din partea zeilor nu numai de minte dar şi de un trup asemănător zeilor chiar dacă este muritor. Şi doar omul este fiinţa care se gândeşte la cer şi la providenţa divină.
Sallustius spunea, în opera sa „De bello Catilina”, că zeii i-au dat omului suflet şi corp. Că sufletul trebuie să poruncească, iar corpul să se supună. Că sufletul este nemuritor pe când trupul moare.
Dar cum a venit pe lume omul şi cine l-a făcut?

Îndosariat la:Istorie, Mitologie , aparitia omului, Cicero, cultul vestalelor, despre natura zeilor, mitologie greco-romana, mitul lui prometeu, mituri, zeita intelepciunii, zeita Minerva

Femeile

Teoria predominantă a evoluţiei culturale a omenirii a fost cea a “Bărbatului Vânător”. Teoria că umanitatea a început cu bărbaţii-maimuţe mânuitori de bâte, agresivi şi pricepuţi, e aşa de răspândită şi acceptată şi atât de înrădăcinată în cultura populară, încât pare destul de logică. (Profesor Ruth Bleier)

O femeie nu e niciodată cu adevărat stăpâna corpului său. Dumnezeu a format corpul ei ca să aparţină unui bărbat. (Luther)

Trupul femeii e murdar şi nu poate fi expresia legii. (Budha)

Avem de-a face cu o teroare existenţială a femeilor… bărbaţii au o spaimă adâncă faţă de castrare, ce este exprimată printr-o oroare faţă de pântecul femeii… Aceste temeri stau la baza substratului mitului despre răutatea şi puterea diabolică a femeilor, fapt care, la rândul lui, justifică secole întregi de genocid (Andrea Dworkin)

Eu sunt Isis, creatoarea fiecărei părţi a pământului. Eu am înfiinţat legile pentru toţi, şi am pus o ordine în lucruri pe care nimnei nu putea s-o schimbe… Eu sunt cea care e numită divfină între femei. Eu am despărţit pământul de cer, am determinat calea stelelor, cursul soarelui şi al lunii… Eu i-am adus împreună pe femei şi bărbaţi… Legea pe care eu am creat-o nu poate fi dizolvată de niciun bărbat.

Îndosariat la:Cugetari, Expresii/maxime/zicatori, Istorie, Mitologie, Vorbe celebre , barbatul vanator, citat budha, citat luther, inceputul umanitatii, isis

Haosul

Grecii, ca de altfel şi romanii, nu credeau că lumea a fost dintotdeauna aşa: cu ape, cu păduri, cu soare, animale, oameni, stele, cer şi pământ. Grecii au dezvoltat conceptul de haos (sau chaos) pentru a descrie începutul facerii lumii. Interesant este fapul că la toate popoarele şi în toate religiile se pomenea despre haos ca fiind lumea care a precedat lumea noastră (…)
Haosul era o genune fără fund, un amestec al tuturor lucrurilor, o imensă sferă în care coexistau toate elementele naturii (…)
În opera „Fastele”, Ovidiu spune, referindu-se la Haos, că au existat cele patru elemente care au stat împreună formând o sferă. Apoi aerul s-a desprins de sferă, zburând în sus, iar în acea masă au rămas doar trei elemente: foc, apă şi pământ. Aceste trei elemente erau amestecate. Apoi s-a înălţat şi focul, iar pământul s-a tras la mijloc şi a format globul pământesc. Şi astfel haosul a căpătat o ordine. Au apărut elemente ale naturii ca cerul, pământul, soarele şi stelele, animalele şi în fine omul.
În opera sa „Metamorphoses” Ovidiu se referă din nou la Haos (sau Chaos) spunând: „înainte de a exista mări şi pământuri şi tot ceea ce acoperă totul, adică cerul, una era faţa naturii în lume, o faţă care se numea Haos (sau Chaos n.n.). Ea era dură şi moale în acelaşi timp. În acea lume nu exista nici lumină nici întuneric, nu exista încă soare sau Phoebus. Peste tot domnea omniprezenţa deoarece acolo unde exista pământ, exista şi foc şi aer. Nimic nu-şi putea menţine forma sa iniţială, totul se afla în mişcare, totul coexista într-un singur corp, într-o singură sferă. Frigul se împungea şi se amesteca cu căldura, umezeala cu uscăciunea, lucrurile moi cu lucrurile tari. Toate lucrurile formau un singur întreg, o singură sferă, amestecându-se neîncetat. Era doar o singură sferă în care elementele naturii se luptau în permanenţă şi coexistau împreună.

Îndosariat la:Istorie, Mitologie , aparitie elementele naturii, cosmogeneza terrei, geneza, mitologie greco-romana, ovidiu metamorfoze, simbol cer, simbol pamant

Elementele care alcătuiesc lumea

Anticii erau adepţii elementului primordial care stă la originea vieţii. A unui element indispensabil fără de care viaţa nu poate să existe. Ele erau elemente care se găseau în natură, în esenţa ei. Dacă din punct de vedere al omului anticii au considerat că acesta este alcătuit din trup (partea materială, cea supusă stricăciunii şi morţii) şi din suflet (partea invizibilă sau nonmaterială, cea veşnic nemuritoare, cea care vine de la zei) punând accent pe suflet şi considerând corpul doar o închisoare a lui, din punct de vedere a structurii lumii ei considerau că totul are la bază patru elemente: focul, aerul, apa şi pământul.
Referindu-se la cele patru elemente ale naturii, Ampelius, în cartea sa „Memoriales” spune: „lumea este universal lucrurilor, în care toate sunt şi nimic nu poate să coexiste în afara ei, acea lume pe care grecii o numeau Cosmos. Elementele lumii sunt patru: focul din care s-a născut cerul, apa din care s-au născut mările şi Oceanul, aerul din care s-au născut vânturile şi furtunile şi pământul care a dat formă lumii şi o numim pământ.”
Aceste patru elemente erau în perfectă armonie. Existau filozofi greci care considerau primordial în structura lumii locul focului sau al apei sau al pământului sau al cerului.
Aceste patru elemente erau coordonate de zei după cum urmează:

Îndosariat la:Mitologie, Religie , creatie, elemente primordiale, Mitologie, mituri, originea vietii, structura lumii

Ascultă şi cealaltă parte

Comunicat de presa

Asociatia culturala Pro Latina se conduce dupa principii antice, principii care au stat la baza civilizatiei europene si mondiale. Printre ele, amintim:
- Audio et altera pars – asculta si cealalta parte
- Pax deorum – pacea zeilor
- Amico Plato sed magis amicas veritas – mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul
- Primum non nuocere – mai intai sa nu faci rau
- Sine ira et studio – fara ura si partinire

Îndosariat la:Cultura, Mitologie, Religie , Amico Plato sed magis amicas veritas, Audio et altera pars, Bonus Genius, fara ura si partinire, Media, mi-e prieten Platon, Mitologie, ONG, pacea zeilor, Pax deorum, Primum non nuocere, Religie, Sine ira et studio

Philemon şi Baucis sau pilda ospeţiei

Pilda lui Philemon şi Baucis reprezintă de fapt pilda ospeţiei. Jupiter a mai fost numit şi Hospitaliter sau cel Ospitalier şi el a fixat ca lege eternă pentru muritori legea ospeţiei.
Orice drumeţ, pelegrin sau simplu om, fie cetăţean al imperiului sau nu, dacă bătea la uşa omului şi cerea găzduire, oamenii aveau obligaţia să-l primească în gazdă. În numele lui Jupiter călătorii cereau adăpost peste nopte.
Aelian şi Tacitus, referindu-se la legea ospitalităţii, scriau în operele lor următoarele: „mare a fost la grecii şi la romanii antici grija şi reverenţa ospitalităţii, pentru că însuşi Jupiter, tatăl zeilor şi al oamenilor, se îngrijea de acest fapt, căci pe Jupiter oamenii îl mai numeau cel Ospitalier. A nu primi pelegrini şi oameni săraci în ospeţie se considera a fi un lucru rău, vicios, căci ei sunt sub tutela lui Jupiter şi de el sunt trimişi. De aceea însăşi zeii se socoteau că mergeau la locuinţele oamenilor pentru a verifica umanitatea lor. Legea lui Lucanus astfel grăia – dacă la asfinţit ar veni călători şi ar dori să însereze sub acoperişul cuiva, acel om care nu i-a primit şi nu a ţinut cont de legile ospeţiei, să primească pedeapsă, căci pelegrinul vine în numele lui Jupiter cel Ospitalier”.

Îndosariat la:Istorie, Mitologie, Religie , Istorie, Jupiter Hospitaliter, legea ospetiei, Mitologie, mitologie greco-romana, obiceiuri antice, Religie, ritualuri antice

Acteon sau pilda curiozităţii nesăbuite şi a timidităţii

Curiozitatea nesăbuită şi pofta trupului te pot duce adesea la pierzanie. Anticii considerau că doar cei buni şi virtuoşi sunt plăcuţi de zei. Aceasta o demonstrează şi invocaţia dată de preot când invita lumea în templul zeilor la sacrificiu: „veniţi voi toţi cei care aveţi mâinile curate şi care sunteţi înţelepţi în vorbe” şi „voi toţi cei care nu sunteţi vinovaţi de vreo crimă, care nu aveţi sufletele sfâşiate de vreo remuşcare şi care aţi vieţuit mereu în virtute şi dreptate” (apud. Celsus).
Astfel şi Fulgentius în opera sa „Mitologia” şi Ovidiu în opera sa „Metamorphoses” erau de aceeaşi părere: curiozitatea nesăbuită duce la pieire.

Îndosariat la:Istorie, Mitologie , fabula Acteon, Istorie, mitologia romana, Mitologie, mituri

POTOPUL

Potopul sau Marea Catastrofă a fost pomenit în toată mitologia popoarelor antice: la chinezi, japonezi, la indieni, greco-romani, evrei, azteci şi nu numai. În jurul Potopului s-au născut numeroase legende. Atunci, se spune, pentru a scăpa de catastrofă, oamenii s-au transformat în peşti sau în fiinţe pe jumătate peşte – jumătate om, aşa cum ne relatează scrierile antice ale unui trib din America de Sud. Aceste fiinţe, jumătate om – jumătate peşte, se numeau în limbajul lor ri şi călătoreau în grupuri foarte mari. Unii localnici consideră că ei există şi azi şi că i-au văzut.
De asemenea zeii antici orientali sunt reprezentaţi cu chip de om şi peşte ca Oanes şi Dagon. Până şi mitul Atlantidei a fost legat de Potop în scrierile lui Platon. Acesta spune că vestitul continent s-a scufundat la Potop. Dar ceea ce este mai important şi mai interesant în scrierile antice este justificarea Potopului. Astfel pronia divină, divinitatea, Fiinţa Supremă, Creatorul sau Zeii au luat această hotărâre datorită răutăţii oamenilor. Aşa cum am văzut anterior, la sfârşitul celor patru vârste, în timpul vârstei de fier oamenii s-au omorât între ei, au făcut fel de fel de nelegiuiri. Despre Potop în concepţia antică avem două cauze.

Îndosariat la:Istorie, Mitologie, Religie , Istorie, marea catastrofa, Mitologie, potopul antichitatea greco-romana, potopul mitologia popoarelor antice, Religie