Grecii, ca de altfel şi romanii, nu credeau că lumea a fost dintotdeauna aşa: cu ape, cu păduri, cu soare, animale, oameni, stele, cer şi pământ. Grecii au dezvoltat conceptul de haos (sau chaos) pentru a descrie începutul facerii lumii. Interesant este fapul că la toate popoarele şi în toate religiile se pomenea despre haos ca fiind lumea care a precedat lumea noastră (…)
Haosul era o genune fără fund, un amestec al tuturor lucrurilor, o imensă sferă în care coexistau toate elementele naturii (…)
În opera „Fastele”, Ovidiu spune, referindu-se la Haos, că au existat cele patru elemente care au stat împreună formând o sferă. Apoi aerul s-a desprins de sferă, zburând în sus, iar în acea masă au rămas doar trei elemente: foc, apă şi pământ. Aceste trei elemente erau amestecate. Apoi s-a înălţat şi focul, iar pământul s-a tras la mijloc şi a format globul pământesc. Şi astfel haosul a căpătat o ordine. Au apărut elemente ale naturii ca cerul, pământul, soarele şi stelele, animalele şi în fine omul.
În opera sa „Metamorphoses” Ovidiu se referă din nou la Haos (sau Chaos) spunând: „înainte de a exista mări şi pământuri şi tot ceea ce acoperă totul, adică cerul, una era faţa naturii în lume, o faţă care se numea Haos (sau Chaos n.n.). Ea era dură şi moale în acelaşi timp. În acea lume nu exista nici lumină nici întuneric, nu exista încă soare sau Phoebus. Peste tot domnea omniprezenţa deoarece acolo unde exista pământ, exista şi foc şi aer. Nimic nu-şi putea menţine forma sa iniţială, totul se afla în mişcare, totul coexista într-un singur corp, într-o singură sferă. Frigul se împungea şi se amesteca cu căldura, umezeala cu uscăciunea, lucrurile moi cu lucrurile tari. Toate lucrurile formau un singur întreg, o singură sferă, amestecându-se neîncetat. Era doar o singură sferă în care elementele naturii se luptau în permanenţă şi coexistau împreună. Read the rest of this entry »
Îndosariat la:Istorie, Mitologie , aparitie elementele naturii, cosmogeneza terrei, geneza, mitologie greco-romana, ovidiu metamorfoze, simbol cer, simbol pamant

