Bucăţi din cărţi

cărţi din bucăţi

De unde vine simbolul anti-razboi

(…) Din momentul aparitiei sale, in 1958, acesta a reprezentat emblema echilibrului intr-o lume dezechilibrata psihic (…) Peace: The Biography of a Symbol (…) – de Ken Kolsbun si Mike Sweeney – aduce un omagiu acestui insemn (…) un omagiu adresat totodata creatorului sau, Gerlad Holtom, care a murit in 1985, la 71 de ani.
(…) Kolsbun (fotograf, designer si militant pentru pace) si Sweeney (profesor de jurnalism la Universitatea statului Utah) ii traseaza metodic povestea inca de la primele teste nucleare din Pacific si de la intemeierea primelor grupuri britanice care militau pentru interzicerea bombelor, pana la miscarile pacifiste din prezent. In Marea Britanie, Campania pentru Dezarmare Nucleara (C.N.D.) s-a aflat in prim-planul protestelor impotriva testarii armelor. Condusa de Bertrand Russell, organizatia a realizat manifestatii importante, iar Russell a incurajat crearea unui simbol unificator. Insa Holtom (designer de tesaturi din Twickenham) a fost cel care “cochetase cu ideea folosirii unui motiv inspirat din crucea crestina, pe care l-a prezentat la intrunirea inaugurala a CND, pe 17 februarie, 1958″ (…) Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Cultura, Istorie , , , , ,

De unde vine clona

Cuvintul clona vine din cuvintul grecesc klon, care inseamnă saminta. In biologie indica posibilitatea de duplicare a patrimoniului genetic a oricarui organism. Asfel se pot dubla virusi, bacterii, molecule, organisme, plante si animale. O bună parte din vegetalele pe care le consumăm in alimentaţie sint clonate, adică cultivatorii inmulţesc plante pe care apoi le comercializează. Pentru acelaşi scop, alimentar, pot fi clonate şi animalele.

De cele mai multe ori expresia „clonare” este folosită in cazul reproducţiei asexuate, in sensul că dă posibilitatea de reproducere individuală biologică, fără implicarea sexualităţii. Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Stiinta , , , , , ,

Scurtă istorie a apariţiei creştinismului

Creştinismul reprezintă azi una din cele trei mari religii monoteiste, alături de islamism şi mozaism, care domină cu autoritate scena vieţii religioase pentru foarte multe popoare şi ţări.

Creştinismul a trecut prin perioade de zbucium, prin perioade de cădere şi mărire şi a lăsat urme adânci în istoria sa. În Europa se poate vorbi azi de o dominaţie a religiei creştine în viaţa spirituală, fie că este vorba de catolicism, de ortodoxism sau de neoprotestantism.

Practic, de facto, majoritatea cetăţenilor din Europa sunt creştini.

Dar cum a început totul? Care a fost istoria religiei creştine şi cum a reuşit această religie să cuprindă într-o perioadă de timp relativ mică o atât de mare suprafaţă de ţări, continente.

Creştinismul se bazează pe evenimentele petrecute acum 2000 de ani când, conform izvoarelor sale, pe pământ a venit Isus Hristos fiul lui Dumnezeu. Aceste evenimente reale sau nu, constituie baza religiei creştine.

Creştinismul îşi are obârşie, conform scrierilor bisericeşti, la Betleem, unde în timpul împăraţilor Tiberiu şi al lui Irod s-a născut Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos.

Despre acest eveniment ne stau mărturie mai multe surse: Evangheliile, scrierile patristice, scrisorile pauline, textele patristice, alte izvoare antice, rugăciunile, imnurile.

De exemplu, în Evanghelii se prezintă episodul Naşterea Domnului din Fecioara Maria şi Duhul Sfânt:

„Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.“

Isus Hristos s-a născut, conform scrierilor Bisericeşti, la Betleem. Despre acest fapt a scris şi Tertulian în opera sa patristică:

„Noi credem că există un singur Dumnezeu, creatorul lumii, care a făurit-o din neant prin cuvântul Său, născut înaintea tuturor veacurilor. Noi credem că acest cuvânt este fiul lui Dumnezeu, care s-a ivit de multe ori patriarhilor sub numele de Dumnezeu care i-a însufleţit pe profeţi, care a pogorât prin Sfântul Duh în pântecele Fecioarei Maria, s-a încarnat şi născut din ea; mai credem că acest cuvânt este Domnul nostru Isus Hristos care a propovăduit legea cea nouă şi noua făgăduinţă a împărăţiei cerului. Noi credem că Isus Hristos a făcut multe minuni, a fost răstignit, a înviat a treia zi după moartea sa şi s-a înălţat la cer.“ (TERTULIAN, De doctrina christiana, internet, www.thelatinlibrary.com) Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Istorie, Religie , , , , , , ,

Paradoxul iubirii

Paradoxul iubirii e atunci cand doua fiinte devin una ramanand in acelasi timp doua.

(Erich Fromm, psihanalist american, 1900-1980)

Îndosariat la:Amor , , , ,

Structura religiei antice

Ca structură religia antică avea:

1) Preoţi şi preotese

Preoţii erau împărţiţi în colegii. Avem astfel colegiul preoţilor salieri (ai lui Marte), flaminali (ai lui Jupiter), arvali etc. De asemenea zeiţele aveau preotese: preotesele lui Minerva, Junona, Venus.

2) Templele

Templele reprezentau cerul zeilor. Acolo zeii erau glorificaţi prin sacrificii şi ceremonii.

Salustius spune: „templele imită cerul, altarele – pământul, statuile zeilor – viaţa, rugăciunile – principiul inteligenţei, simbolurile scrise puterilor superioare, plantele şi pietrele – materia, victimele sacrificate – viaţa iraţională din noi.“

Templele erau aşezate în zone înalte, în zone de o frumuseţe fără seamăn, în marile oraşe pe înălţimi sau coline, la sate şi chiar şi în peşteri.

3) Doctrina antică

Doctrina antică reprezintă partea esenţială a religiei antice.

Seneca spunea: „Mai întâi trebuie să crezi în zei, apoi să ştii că ei conduc lumea şi apoi să ştii că ei poartă de grijă oamenilor.“

Doctrina antică se referă la: geneza terrei, naşterea zeilor, natura zeilor, lumile subtile şi reale ale Universului, providenţa zeilor, naşterea omului, virtute, bunătate, lege, căi de comunicare cu zeii, structura psihicului uman şi răsplata zeilor.

4) Rugăciuni, sacrificii, ceremonii

Sacrificiile erau cheia religiei antice. Salustius spunea: „Rugăciunile fără sacrificii sunt doar discursuri. Sacrificiile sunt sufletul rugăciunii.“

Rugăciunile şi sacrificiile reprezentau chiar o comunicare cu zeii. Rugăciunile erau directe; ele se adresau zeilor.

„O sfântă zeiţă Pământ…“

„Părinte Marte, te rog şi te implor…“ Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Istorie, Mitologie, Religie , , , , , , , , ,

Feluri de zei

Reprezentanţii supranaturali erau: zeii, daimonii, eroii, nimfele, nereidele, spiritele naturii.

Zeii erau de mai multe feluri: superiori care au făcut esenţa şi inferiori. Ei guvernau lumea, legile, oamenii şi principiile bune. Natura lor era întotdeauna bună, ei ajutau oamenii, şi nu îşi preschimbau forma pentru a nu se „murdări“.

Daimonii erau buni şi răi. Cei răi îi torturau pe oamenii răi, aşa cum spune Salustius: „Pedepsele sunt îndreptate împotriva sufletelor care se supun pedepselor, sau daimonilor. Pedepsele constituie în a rătăci pe pământ (posibile fantome sau strigoi n.n.) şi în a fi chinuite de daimoni“.

Zeii reprezentau şi uşa care apăra mintea omului de daimonii răi.

(Gheorghe Razvan Gabriel, Conflictul dintre pagansim si crestinism, Editura Mondoro)

Îndosariat la:Istorie, Mitologie, Religie , , , , , , ,

Femeia nesatisfacuta

O femeie nesatisfacuta nu poate trai fara lux, o femeie care iubeste insa ar dormi si pe o scandura.

(David Herbert Lawrence, scriitor englez, 1885 – 1930)

Îndosariat la:Amor, Literatură , , , , ,

Amor felin

Nu stiu cine esti/ si nu stii cine sunt – Atat mai bine. Hai cu mine…/ Vom petrece-ntreaga noapte mangaindu-ne cu dintii,/ Ca felinele…

(Ion Minulescu, 1881 – 1944)

Îndosariat la:Amor, Poezie , , ,

Femeia in reclame

Femeia si-a cistigat rolul in publicitate. Uneori o mai si incaseaza, dar ea face fata cu brio. In reclame insa, ca si in viata, trebuie insistat. Una dintre cele mai recente campanii publicitare lansate pentru Domo, „Tii la aparatele de marca ”, pleaca de la ideea ca „oamenilor chiar le pasa ce marci de electrocasnice si electronice cumpara”. „Campania Domo a pornit de la un insight valabil (…) pe care am decis sa-l exploatam intr-un mod comic si, in unele executii, chiar cinic. Nu de alta, dar categoria de retail este acum foarte activa si, pentru a fi remarcat, trebuie sa fii memorabil”. Directorul de creatie al agentiei a reusit, intr-adevar, executii superbe, perverse, construite pe ideea de sexism si misoginism, memorabile prin perversitatea mesajului publicitar.

„Ia zi, mami, sta bine?”. Imbracata elegant, in tinuta office, „mami” e insarcinata de barbatul-consumator sa ramina in fundul furgonetei, rolul ei fiind de a proteja masina de spalat. Mami si masina se contopesc, fac corp comun, alcatuiesc un obiect electrocasnic. Mami nu cricneste, aproba resemnata printr-o usoara miscare a capului, nu articuleaza nici un cuvint, se uita in pamint. La urma urmei, mami nu are nici un motiv sa se supere, ca ci spalatul e o corvoada , iar masina de spalat e o binefacere pentru ea. Da, mami e libera!

Intr-un alt spot al campaniei Domo, femeii-consumator nu-i (mai) pasa de nimic, decit de frigiderul ei „nemuritor si rece”. „Draga, vreau sa -ti spun ceva. Te-am inselat”. Ea e de gheata, iar gheata e de renume, de marca . E gheata frigiderului nostru românesc. „Ah, credeam ca mi-ai stricat frigiderul”. Ea e usurata, e goala de orice sentiment, e asemeni vidului din congelatorul potentului frigider mut. Isi reia indeletnicirea de a taia, imperturbabila, zarzavatul. Numai frigiderul o (mai) poate incalzi, restul o lasa rece. Da, aceasta femeie „draga” lui e libera! (…) Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Publicitate , , , ,

Religia antică

Religia antică a vechilor zei este şi astăzi prea puţin cunoscută nu numai de pasionaţii de mitologie, dar şi de cei care studiază istoria religiei sau antropologia. De regulă, referindu-se la religia antică, se extrapolează la un summum de credinţe din care fiecare extrage ce vrea. Astfel în categoria de religie „păgână“, antică, intră tot ceea ce înseamnă religia greco-romană, feniciană, egipteană, asiro-babiloniană, iraniană, celtică, dacică care se generalizează la întreaga lume antică.

De asemenea, există această tendinţă de a ignora graniţele între aceste religii antice şi a reduce totul la un numitor comun: religia antică = religie politeistă, imorală, idolatră având drept scop glorificarea unor fiinţe supranaturale numite zei, având ca structură o clasă de preoţi sau sacerdoţi care oficiază anumite ritualuri, la date diferite, în temple sau alte locuri de rugăciune: dealuri, copaci, pietre sfinte. Totul este învăluit în mister şi superstiţii, iar când se face referinţă la religia antică se au în vedere lucrurile exterioare religiei: ritualuri, sărbători, rugăciuni, superstiţii, ruine de temple şi alte lucruri care nu ţin de esenţa religiei antice (…)

Esenţa religiei antice o constituia comuniunea oamenilor cu zeii care sălăşuiau în interiorul inimii noastre. Read the rest of this entry »

Îndosariat la:Istorie, Mitologie, Religie , , , , , , , ,