O clasa de teorii aspirand sa explice originile societatilor, statelor si guvernelor prin actiunea consensuala a popoarelor respective. Teoria contractului ofera o explicatie legala si logica, desi ipotetica, privind existenta unui guvern si a unei societati fara referire la faptele istorice ale vreunui caz particular. Teoria (…) pleaca de la presupunerea ca fiintele umane au trait candva intr-o stare naturala fara legi si fara guvern. Fiind creaturi rationale totusi, au ajuns sa-si dea seama ca vietile lor pot fi imbunatatite, siguranta lor sporita, iar drepturile lor omenesti extinse prin procesul de organizare a societatii civile si prin crearea unui guvern. Astfel, conform teoreticienilor contractului, oamenii au elaborat un contract care a stabilit un “corp politic”, apoi au stabilit un guvern printr-un al doilea contract sau printr-o constitutie. Guvernul astfel creat a fost ulterior limitat de termenii contractului, oferind spre aplicare principiul de baza al constitutionalismului sau al guvernului limitat. Teoreticienii contractului social au descris felurit natura sistemelor de guvernare astfel stabilite, unii concluzionand ca, in mod inevitabil, contractul conduce spre un sistem democratic, altii crezand insa ca acesta conduce, in mod logic, la autoritarism.
(…) Metodologia folosita de teoreticienii contractului a fost, in mod necesar, mai degraba deductiva decat empirica, deoarece nu exista dovezi care sa ofere o baza concreta privind aparitia societatii si guvernului (…) Aparute mai intai in Evul Mediu, ideile privind contractul social au inflorit in perioada Iluminismului, cand puterea multor monarhi absoluti s-a redus sau a fost distrusa pe masura ce apareau implicatiile ample ale doctrinei. Daca guvernul este stabilit de oameni drept mijloc pentru o viata cat mai buna, devenea de neacceptat teoria dreptului divin al regilor, anume ca Dumnezeu i-a pus pe conducatori pe tron, acordandu-le puteri absolute si solicitand ascultare absoluta din partea supusilor.
Rezultatul a fost ca ca teoriile abstracte s-au transformat in doctrine revolutionare, folosite pentru a justifica si a castiga sprijinul popular din timpul revolutiilor din Anglia, Franta si America. Esenta acestor doctrine era ca, in foecare din aceste cazuri, monrhul violase contractul. Avocatii proeminenti ai doctrinei au fost: John Locke, Jean Jacques Rousseau, Thomas Hobbes, James Harrington, Thomas Paine si Thomas Jefferson. Ultimul dintre ei si-a sintetizat idei privind teoria contractului in Declaratia de Independenta.
(Jack C. Plano, Dictionar de analiza politica, Editura Ecce Homo)
Îndosariat la:Politica , contractul social, Filozofie, Istorie, James Harrington, Jean Jacques Rousseau, John Locke, Politica, Thomas Hobbes, Thomas Jefferson, Thomas Paine
